Share Button

HouellebecqMichel Houellebecq a publicat primul lui roman în 1994. Acesta este „Extinderea domeniului luptei”. Un informatician își așterne pe hârtie viața anostă, plină de momente aride emoțional, lipsită de orice farmec, și căderea lui în depresie.

Protagonistul cărții își analizează propria viață – iubiri pasagere, incapacitatea lui de a se atașa emoțional de cineva, lipsa prietenilor. La serviciu, este un mic „roboțel”, care își face treaba aproape „automat”, fără vreo implicare anume, având doar relații limitate cu colegii, relații impuse, de altfel, de natura jobului.

„Am trăit atât de puțin, încât tind să-mi imaginez că nu voi muri; pare de necrezut că o viață omenească se poate reduce la atât de puțin; involuntar, ne imaginăm că totuși, mai devreme sau mai târziu, ceva se va întâmpla. Eroare profundă. O viață poate foarte bine să fie și goală, și scurtă.”

Reflecțiile lui despre extidenterea domeniului luptei se referă, în principal, la domeniul economic și cel sexual. Temele reflectă preocupările lui Houellebecq legate de limitările moștenirii genetice și puterea pe care ți-o dă în societate poziția socio-economică. „Lupta” se dă pe tărâmul ierarhiei sociale. Poți fi în vârful acesteia dacă arăți bine, dacă ai bani și dacă ai un job „cool” și bine plătit. Ce șanse au să se afirme și să ocupe o poziție bună în ierarhia socială cei care nu arată bine, nu au prea mulți bani și nu au nici un serviciu bine remunerat?

De pildă, ce părere va avea vânzătorul despre cel care cumpără un pat? Da, ați citit bine… un pat! Păi, în primul rând, în funcție de cât de scump e patul luat, vă va acorda creditul unui statut social. Apoi, în al doilea rând, în funcție de cât de lat este patul, va aprecia dacă aveți sau nu un partener. Astfel, sunt reunite cele două domenii ale luptei în societatea de azi – financiar și sexual. Și cel mai bine se reflectă această luptă în comportamentul consumerist.

„…iubirea poate înflori doar în condiții mentale speciale, rareori întrunite, total opuse moravurilor relaxate ce caracterizează epoca modernă.”

Meditând la sensul vieții și la motivele care ne țin vii, protagonistul ne povestește despre comportamentul cimpanzeilor. Dacă îi pui într-o cușcă îngustă, unde de-abia se pot mișca, singuri și fără nici o ocupație, se vor lovi de pereți și se vor agita într-atât încât vor ajunge să moară epuizați. Dar dacă, într-unul din pereții cuștii există un gaură spre un hău, nu se va arunca, de frică să nu moară, va sta doar la marginea lui și va privi îndelung, ore în șir, către acea posibilă „cale de ieșire”.

Protagonistul cărții se simte pierdut, cade în depresie, deoarece cu cât se caută pe sine mai mult își dă seama că s-a pierdut și nu are speranțe că se va regăsi vreodată.

„Sunt în centrul prăpastiei. Îmi simt pielea ca o limită, iar lumea exterioară, ca pe o greutate ce mă strivește. Senzația de separare e totală; de-acum înainte, sunt prizonier în mine însumi. Contopirea sublimă nu va avea loc; țelul vieții a fost ratat.”

Share Button