Share Button

marele-gatsby-top-10-editia-2013_1_fullsize„Marele Gatsby”, de Scott F. Fitzgerald, este un roman despre autoamăgire și superficialitate. În vârtejul luxului nimeni nu se întreabă dacă se cunoaște pe sine sau pe ceilalți, în vâltoarea distracției nimeni nu se interesează de problemele altuia și cum l-ar putea ajuta, în mijlocul bogățiilor și tentațiilor permanente puțini ajung să-și cunoască propriile abilități, dorințe sau nevoi, în schimb reușesc cu succes să-și contruiască diverse măști pentru diverse contexte și să le poarte cu mândrie odată cu zorzoanele luxului.

Trăim uneori momente fericite și, pentru că nu e ceva ce să se întâmple în fiecare zi, ne agățăm disperați de acele momente și ajungem să alergăm după stafii, ajungem să ne amăgim că sentimente care au existat pot învinge timpul, ne amăgim că iluziile și speranțele noastre pot deveni realitate, ne amăgim că îi cunoaștem pe ceilalți suficient de bine încât credem că odată cu trecerea timpului nu se schimbă deloc, ne amăgim că iubim cu adevărat pe cineva, dar de fapt iubim ideea de iubire sau doar năzuim să fim iubiți, căci nu știm să găsim calea de a-i cunoaște autentic pe cei de lângă noi.

Fitzgerald creionează câteva personaje învăluite de mantia superficialității. De ce? Pentru că pot avea oricând doresc orice vor, pentru că banii i-au ferit de necazuri, pentru că n-au avut ocazia să afle ce înseamnă să lupți pentru ce deții și să te zbați pentru atenția și aprecierile celorlalți, pentru că mediul plin de bogății materiale le-a cizelat doar masca exterioară, neajungând să-i îndrume să-și cunoască adevăratul caracter și abilitățile, deci le-a „refuzat” îmbogățirea spirituală.

Dar, se poate și altfel ne arată Fitzgerald, se poate ca un om în vâltoarea vieții și atras de bogăție să nu cadă pradă iluziilor, să nu se mintă pe sine însuși, să știe ce își dorește și să-și cunoască puterile îndejuns de bine pentru a-și urma drumul cu bune și cu rele.

Share Button