Jocul Povestirii este propus de Lawrence E. Shapiro în cartea „Limbajul secret al copiilor” și este o metodă de biblioterapie eficientă pentru copii (5-12 ani) și părinți sau educatori. Jocul de mai jos este o adaptare a acestuia.
Confecționați 20 de carduri de hârtie pe care să scrieți următoarele începuturi de poveste.
Spuneți o poveste despre:
- Cineva care este trist deoarece nu are prieteni
- Cineva căruia îi place să citească
- Un animal pierdut
- O plimbare într-un parc de distracții
- Un bărbat sau o femeie care este concediată
- Descoperirea unei comori pierdute
- Un circ avariat de o tornadă
- Un supererou
- O familie care are nevoie de bani
- Un copil care câștigă un concurs
- Un copil căruia îi este teamă
- Un copil care iubește animalele
- Un copil care-și vede părinții certându-se
- Un grup de copii care pleacă cu cortul
- Un copil care este necăjit la școală pentru că este diferit de ceilalți
- Un copil care este un mare atlet
- Un copil care se mută împreună cu familia lui într-un alt oraș și trebuie să meargă la o altă școală
- Un copil care își începe propria afacere și căștigă o mare sumă de bani
- Cineva care pierde ceva important
- Un copil care devine un mare muzician
Copilul trebuie să aleagă unul dintre carduri și să spună o poveste cu tema respectivă. Întrebați-l pe prichindel dacă înțelege toate cuvintele din cardul ales de el. Explicați-i ce înseamnă termenii necunoscuți lui înainte de a zice el povestea. Încurajați-l pe copil să tragă o concluzie la sfârșitul poveștii – ce trebuie să reținem din această poveste? avem ceva de învățat din ea? Dacă nu se descurcă, ajutați-l. Apoi, adultul trage un card și spune și el o poveste.
Puteți filma sau înregistra audio jocul.
Această tehnică de biblioterapie îi ajută pe părinți, educatori sau profesori să înțeleagă dezvoltarea afectivă a copiilor și stimulează creativitatea și dezvoltarea limbajului celor mici. În plus, e o ocazie de a înțelege cum funcționează mintea copiilor. Iată câteva idei de interpretare a poveștilor copiilor pe care le subliniază Lawrence E. Shapiro în cartea „Limbajul secret al copiilor”.
„Atunci când un copil spune în mod spontan o poveste, nu o inventează doar din propria-i experiență, ci și pe baza valorilor, dorințelor, preocupărilor și nevoilor sale. Psihologii numesc acest proces „proiecție”, deoarece copilul „proiectează în afară” sinele interior pentru a fi văzut de lumea exterioară.”
Pentru a interpreta poveștile copiilor trebuie să răspundeți la următoarele întrebări:
- Care este atitudinea „eroului” povestirii?
Copilul este, în majoritatea cazurilor, eroul propriei sale povestiri. Deci, cum este personajul principal al povestirii:
Cum ia decizii?
Ce trăsături de caracter are (prietenos, atent, amabil etc.)?
Are sentimente pozitive sau negative? Care sunt acestea?
Tratează în mod adecvat trăirile negative?
Are scopuri realiste?
- Care este modul în care sunt rezolvate problemele?
Ce fel de atitudine are copilul față de problemele din povestire?
Cum evoluează lucrurile în povestirea lui – spre un final fericit sau spre dezastru?
Copilul privește problemele ca pe un obstacol ce trebuie învins sau ca pe o povară care te dărâmă?
Cum alege copilul să rezolve problemele? Apelează doar la magie sau alege soluții realiste?
Problema este rezolvată de erou sau de alt personaj?
Reușește personajul principal să găsească mai multe soluții la probleme?
Care este morala sau învățămintele care reies din povestea copilului?
- Ce valori denotă povestirea?
Faceți o listă de valori pe care vreți să le transmiteți copiilor. Se regăsesc aceste valori în povestirile copiilor?
„Valorile copiilor sunt reflectate în modul în care eroii sau celelalte personaje din poveste reacționează atunci când este rezolvată problema cea mai stringentă.”
Aveți un exemplu de listă de valori mai jos:
- cinste
- încredere
- răbdare
- amabilitate
- milă
- acceptarea celorlalți
- respectarea diferențelor
- curaj
- responsabilitate
- altruism
- spirit de lider
- rezistență în fața frustrărilor