„Visările unui hoinar singuratic” este ultima scriere a lui Jean-Jacques Rousseau. Este un jurnal al autorului în care deapană supărările unui bătrân pe care celebritatea nu l-a fericit, ci l-a împovărat.
Lucrările lui Rousseau, condamnând îndrăzneț lipsa de morală a societății și lipsa de valori, atacând rădăcinile puterii religioase și politice acolo unde erau mai sensibile, au condus, în cele din urmă, la exilarea sa.
Însingurat, izolat și dezamăgit, Jean-Jacques Rousseau simte nevoia să se descătușeze, iar ultima sa scriere are acest rol – de a-l ajuta să se elibereze de „lanțuri” și să se simtă liber atât de bucurii, cât și de supărări în așteptarea morții.
La bătrânețe, deși scrisese deja „Confesiunile”, a simțit nevoia să-și împărtășească neliniștile, dar și convingerile, temerile, precum și temeliile simțirii și gândirii sale, obsesiile, dar și plăcerile, iubirile și patimile. Tânjind după natura la care se întoarce iar și iar, regăsindu-și liniștea și pacea interioară doar în mijlocul ei, bătrânul Rousseau ne face mărturisiri despre el, eroul-străin neadaptat, exilat și neînțeles.
„N-am crezut niciodată că libertatea omului constă în a face ce vrea, ci în a nu face ce nu vrea.” („Visările unui hoinar singuratic”, Jean-Jacques Rousseau)
Alte ziceri inspirate din cartea „Visările unui hoinar singuratic” se găsesc în articolul „Urmele pașilor tăi”.