Un cadou și un nou „wishlist”

Share Button

Am primit un cadou minunat de la un prieten deosebit (îl puteți vedea în fotografie). Citisem despre „Laur”, romanul lui Evgheni Vodolazkin. Cât de curând o să-i vină rândul la lectură.

001 copy

Și, pentru că am primit și un catalog cu noutățile din toamna-iarna 2014 al editurii Humanitas, nu am rezistat tentației de a-l răsfoi și de a citi despre titlurile prezentate. Așadar, m-am „trezit” făcând un al doilea „wishlist” din acest an. Le „salvez” aici atât ca să nu uit ce mi-a atras atenția, cât și pentru a împărtăși cu voi idei de lectură.

Așadar, prima carte interesantă este „Calea samuraiului astăzi”, de Yukio Mishima, volum scris în 1967 și care descrie codul clasic de etică și conduită al samurailor, văzut din perspectivă modernă.

calea-samuraiului-astazi_1_fullsize

Sunt curioasă să citesc despre cazurile prezentate de doctorul Oliver Sacks în cartea „Ochiul minții. Cum se vede lumea când vederea dă greș”. Ce se întâmplă când oamenii nu se mai pot baza pe simțul vederii pe care îl pierd integral sau parțial? Cum se schimbă viața lor? Ce resurse găsesc pentru a da sens existenței?

ochi

Alex Mucchielli, specialist în strategii de comunicare, a scris cartea „Influență, persuasiune, motivare” pentru a le oferi cititorilor mijloace de a se „apăra” de manipulare, pentru a o identifica și pentru a învăța să o folosească altruist, nu în scopuri distructive.

influenta

Și, pentru că din când în când, îmi place să urc și să cobor cu liftul doar așa… de distracție, copilul din mine vrea să citească „Frederick” și „Alexander și șoricelul de jucărie”, de Leo Lionni.

02 01

N-am citit încă nimic de Patrick Modiano și, desigur, premiul Nobel pe care l-a primit m-a făcut curioasă să-l adaug pe lista de lectură. Sunt în așteptare „Micuța Bijou” și „Strada dughenelor întunecoase”.

micuta-bijou_1_fullsize index

Același lucru e valabil și în cazul lui Mo Yan. Încă nu am ajuns la el, asta și pentru că nu am încă nici o carte scrisă de el în bibliotecă. Aș vrea să încep cu „Țara vinului” sau cu „Broaște”.

tara-vinului_1_fullsize broaste_1_fullsize

Mai sunt pe listă câteva titluri de Amos Oz („Între prieteni” și „Poveste despre dragoste și întuneric”), J.M. Coetzee cu „Așteptându-i pe barbari” și William Golding cu „Beznă clară”.

Intre-prieteni-Amos-Oz poveste-despre-dragoste-si-intuneric-editia-2012_1_fullsize bezna-clara_1_fullsize asteptandu-i-pe-barbari_1_fullsize

Nu trebuie să uit de „Jurnalul Annei Frank” pe care îl tot am pe lista de lectură de câțiva ani și tot n-am reușit să-l citesc.

jurnalul-annei-frank-12-iunie-1942---1-august-1944_1_fullsize

Încă două titluri mi-au atras atenția – „Aerul pe care îl respiri”, de Care Santos (asta pentru că aventura personajului principal pornește dintr-o librărie) și „Povestea doamnei Murasaki ”, de Liza Dalby (deoarece povestește despre singura străină ajunsă gheișă în Țara Soarelui Răsare).

aer dna

Mă opresc cu greu aici.

Share Button

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *