Viața ta e plină: de la familie, casă până la serviciu și grupul de prieteni, ai mereu ceva de făcut și nu reușești să strecori printre aceste activități lectura. Nu ai timp nici să-ți suni prietenii de câte ori ai dori, nici să stai suficient cu copiii.
Există totuși o soluție pentru a face loc și cărților în cotidian. Audiobook-urile! Când calci haine sau faci treabă în grădină, când speli vasele ori pui rufele la uscat, când mergi la serviciu sau când ieși în parc cu copiii, poți avea la îndemână un audiobook. Ai grijă să ai la dispoziție măcar 30 de minute ca să te bucuri cu adevărat de carte.