Vă ofer în dar un exemplar din cartea „Împotriva zeilor. Remarcabila poveste a riscului”, de Peter L. Bernstein.
Ei bine, fie că o doriți pentru voi, fie că doriți să o oferiți în dar altcuiva, aștept până joi, 5 martie 2015, ora 22.00, să ne povestiți, printr-un comentariu pe blog, un moment din viața voastră când a trebuit să vă asumați un risc.
Fiecare post trebuie să conțină e-mailul de contact.
Evident, după o evaluare subiectivă a răspunsurilor, voi anunța câștigătorul vineri, 6 martie 2015, în acest post pe blog și pe pagina de Facebook a blogului – „Biblioterapie”.
Vă mulțumesc pentru participarea la concurs! De această dată, voi oferi cartea Danei Dumitru. O voi contacta prin e-mail pentru detalii.
Mi-am asumat un risc in momentul in care am hotarat sa deschid blogul http://bookishstyle.ro/, un jurnal de lecturi personale. Mi-am asumat riscul ca ideile mele sa fie expuse, sa fiu judecata, criticata sau poate apreciata de cei care ma cunosc sau nu.
Intamplarea in care eu mi-am asumat un risc, este una „profana”, fara filosofeli si poezie, dar autentica… Niste vecini, plecand in Anglia, au parasit cainele in curte, in lant, nepasandu-le ca o sa moara de foame. Dupa o saptamana, cand am vazut cainele, spinarea ii arata ca un acordeon iar blanita ii cazuse in multe locuri. Era o catelusa batranica din rasa Rottweiler, renumita pentru agresivitate. Imi era frica sa ma apropii, asa ca l-am trimis pe viteazul tata cu mancare, dar, dupa ce a fost insfacat de papuc, fara a fi ranit totusi, a refuzat sa mai mearga. Asa ca am decis sa incerc eu, pentru ca nu suportam gandul ca un caine sa moara de foame atat de aproape de mine. Riscam, nici nu mai are rost sa zic, sa fiu muscata sau mai rau. Inarmata cu curaj si cu oala cu papica, incercam sa imi disimulez teama, ca sa n-o agit si pe ea, iar rezultatul a fost ca am scapat teafara si nevatamata din prima noastra intalnire. Treptat-treptat, ne-am imprietenit „la catarama”, iar acum trepideaza de fericire cand ma vede. E deja de un an fiica mea adoptiva si, pentru ca nu mi-a inselat asteptarile, inainte de venirea iernii, am cadorisit-o cu o cusca, pentru ca nu avea, biata de ea… P.S.: Acum are o blanita bogata si stralucitoare. 🙂 Asadar, am riscat cand am crezut ca este nevoie de mine pentru o cauza nobila.
Riscuri intampinam in fiecare zi, la fiecare cotitura de drum, alegerile noastre includ adesea riscuri, felurite situatii in care trebuie sa ne gasim siguri iesirea. Un moment in care am fost nevoita sa imi asum riscuri a fost atunci cand m-am hotarat a incepe un nou drum intr-o alta tara, dupa terminarea facultatii. Un nou inceput se ivea oricum, dar nu stiam cu exactitate care este cel potrivit pentru studiile mele. A decide sa traiesti printre straini este un act de curaj si confruntarea cu noul absolut este de multe ori coplesitoare, dar asa intarim lutul slab din care suntem construiti. Important este sa crezi in tine si sa nu renunti la niciun gram din stima de sine, astfel orice situatie riscanta ajunge a se transforma intr-o oportunitate.
Imi place sa risc. Mereu am mers pe principiul „Daca nu risti, nu castigi!”.Mi-am asumat un risc destul de mare cand in anul II de facultate la drept mi-am dat seama ca nu-mi place sa fac asta, ci am fost obligata de parinti.Asa ca mi-am luat inima in dinti, am lasat facultatea de drept si cu am hotarat sa plec in alta tara. In primele luni am lucrat ca profesoara de limba engleza la o scoala particulara de copii, cu ajutorul atestatului dobandit in liceu. Mi-am dat seama ca imi place foarte mult sa lucrez cu copiii si sa-i ajut in diferitele probleme pe care le intampina zi de zi, asa ca m-am gandit sa fac facultatea de psihologie.Dupa terminarea acesteia mi-am continuat munca de psiholog si mi-am intemeiat propria familie cu 2 copii problematici si ei datorita adolescentei.Consider ca mi-am asumat un risc destul de mare, dar am castigat ceva mult mai mare.