Romanul „Sexul cireșilor”, de Jeanette Winterson, deși eu l-aș numi mai degrabă eseu cu elemente de basm, mi-a adus aminte de „Harun și marea de povești”, de Salman Rushdie.
„Am descoperit că viața mea era scrisă cu cerneală invizibilă, că era înghesuită printre întâmplări și-și lua zborul fără mine, precum Cele Douăsprezece Domnițe Dansatoare care o zbugheau de la fereastră în fiecare noapte și se întorceau acasă în fiecare dimineață, cu rochiile zdrențuite și condurii tociți, fără să-și mai amintească nimic.”
Câte realități ascunde un suflet? Câte călătorii poate face mintea într-o clipă și câte vieți poți colinda pentru a fi tu însuți, un întreg, reunit din piese împrăștiate în tot universul?
„Sinele nu se găsește în orice moment sau în orice loc, ci poate fi zărit doar timp de-o clipă, la intersecția dintre un anumit moment și un anumit loc, făcându-se nevăzut pe o ușă care dispare și ea, cât ai zice pește.”
O călătorie prin timp în timp dincolo de timp departe înainte și inapoi în timp în interiorul timpului și în exteriorul lui. Călătorie plăcută!
„Sunt oameni care n-au plecat niciodată de unde s-au născut, dar au străbătut lumea-ntreagă.”
Prezent
„Dacă timpul este prezent etern, nu există nici un motiv pentru care nu am putea să ieșim dintr-un prezent și să pășim în altul.”
Trecut
„Toată lumea își amintește lucruri care nu s-au întâmplat niciodată. Și e un fapt bine cunoscut că oamenii uită de obicei lucruri care s-au întâmplat. Fie suntem cu toții închipuiți și mincinoși, fie trecutul nu are nici un contur precis. Am auzit oameni spunând că suntem modelați de copilărie. Dar de care dintre ele?”
Prezent-Trecut
„Orice călătorie ascunde în contururile ei o altă călătorie: cărarea pe care nu ai mers, ungherul pe care l-ai uitat.”
Trecut-Viitor
„… atunci când fugi de ceva, fugi spre acel ceva.”
Prezent-Trecut-Viitor
„Am întâlnit o mulțime de pelerini în drum spre Dumnezeu și mă întreb de ce-au ales să-l caute pe el, în loc să se caute pe ei înșiși. Poate nu pricep eu bine – poate că, în timp ce cauți pe altcineva, sunt șanse mari să dai peste tine pe neașteptate, undeva într-o grădină sau când stai pe un munte și privești ploaia.”