Cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții, sărbătorită pe 23 aprilie, editura Litera și Ring organizează a treia ediție a campaniei „Noaptea Cărților Deschise”. Anul acesta, organizatorii aduc în stradă atât cartea, cât și pe iubitorii ei, într-un manifest pro-cultură. Sunteți invitați să înconjurați Casa Poporului, ținând în mâini câte o carte deschisă de la Litera!
Joi, 23 aprilie 2015, de la ora 18.30, peste 12.000 de cărți își așteaptă iubitorii la Casa Poporului din București și la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
„Vă provocăm să fim cât mai mulți și să formăm cel mai mare lanț uman, în onoarea cărții. Hai să demonstrăm că și românii acordă cărții și lecturii atenția cuvenită și că ne aliniem țărilor din întreaga lume, în care este deja o tradiție să sărbătorească Ziua Internațională a Cărții prin campanii culturale foarte ample.”
Pagina de Facebook a evenimentului, aici – www.facebook.com.