A observa înseamnă a iubi

Pentru că scriitoarea scoțiană Ali Smith tocmai a primit premiul literar „Baileys Women’s Prize for Fiction” 2015 pentru cartea „How to be both” (netradusă încă la noi din câte știu eu), am decis să termin de scris textul despre cartea ei „Era să fiu eu”. Citisem deja „Fata întâlnește băiatul” și „Accidental”. Ei bine, „Era să fiu eu” a trecut prima în topul meu al cărților de Ali Smith. Pe locul doi e „Fata întâlnește băiatul” și pe trei „Accidental”.

Stilul de a scrie al lui Ali Smith e… interesant, uneori straniu. M-am tot gândit cum să-l descriu – e ca și când ai fi într-o stare fizică și psihică de confort și, dintr-o dată, ar apărea un mic inconvenient, suficient însă pentru a deranja această stare pentru un timp. De exemplu, stai confortabil într-un șezlong în grădină citind și bucurându-te de soare și cântecul păsărilor. Deodată, zărești cu colțul ochiului o albină care ți s-a așezat pe umăr. Inima începe să-ți bată tare, faci ochii mari, nu știi dacă să te miști sau nu, te gândești că n-ai mai fost înțepat până acum de o albină și nu știi dacă o să ai vreo reacție la o posibilă înțepătură, te întrebi unde e telefonul mobil ca să suni rapid la urgențe dacă e cazul… și toate astea se petrec în câteva zeci de secunde, după care inconvenientul dispare… luându-și zborul. Dar tu nu poți reveni chiar imediat la starea de confort anterioară sau, poate, nu poți să revii. Fiecare ar avea o mică poveste diferită pentru această „revenire” la starea de confort după apariția „inconvenientului”.

Exact o astfel de stare trăiesc personajele din cartea „Era să fiu eu”. Doi soți trăiesc cu copilul lor într-o casă, se simt grozav, trăiesc bine și dau petreceri cu diverși prieteni. Însă, într-o zi apare un inconvenient neașteptat…. un prieten al unui prieten se închide într-o cameră din casă și nu mai vrea să iasă de acolo și tace încăpățânat, izolându-se total. Ce să facă? Cum să-l facă să vorbească? Să cheme prieteni să încerce să comunice cu el? Să cheme poliția? Să spargă ușa? Cât timp să-l lase acolo până când să ia măsuri drastice? Să ia măsuri drastice? Un simplu gest de a închide cu cheia ușa unei camere dintr-o casă care nu este a ta deschide niște perspective interesante în viața celor din acea casă, dar și în a celui care face acel gest. În plus, Ali Smith se joacă cu cuvintele și expresiile în toată cartea. Dialogurile sunt o încântare și nu simți deloc că lipsa acțiunii afectează în vreun fel miraculoasa „acțiune” a vorbelor care vine ca un văl transparent peste lumea interioară a personajelor, lume care se dezvăluie neașteptat în schimburi de replici de o savoare deosebită.

„Adevărul este. Adevărul se pare că este. Adevărul pare să fie.”

Dar ce-i cu titlul articolului – A observa înseamnă a iubi? Consider că e mesajul cel mai important al lui Ali Smith din această carte – a observa înseamnă a iubi. Ali Smith se joacă cu personajele sale și, desigur, folosește o mulțime de jocuri lingvistice, în așa fel încât să ne atragă atenția că nu mai știm să prețuim și să folosim timpul alături de cei dragi, că nu ne dăm timp să-i cunoaștem pe cei din jur, că ceilalți nu ne acordă timp să ne facem cunoscuți lor, că timpul puțin ce-l avem în dar îl irosim în acțiuni și gânduri ce nu ne oferă nimic valoros, că totul se petrece prea repede, că acțiunea domină emoțiile, că viața noastră e un zapping continuu fără țel. Ali Smith încearcă să ne ia telecomanda din mână și să ne acorde timp să observăm înăuntrul nostru pentru a găsi puterea să trăim frumos în afara noastră.

„Există o vreme în care să taci, o vreme în care să arzi lucrurile din temelii, o vreme în care să le reconstruiești, o vreme în care să te îmbeți, o vreme în care să fugi din calea lucrurilor cât poți de repede pe calul tău, o vreme în care să-l pocnești pe arhiepiscop în moalele capului, o vreme în care să mai mănânci din aperitiv.”

În plus, nu trebuie să fim mereu „congruenți” în ceea ce facem, nu trebuie să ne placă mereu același lucru, nu trebuie să avem chef tot timpul să acționăm doar într-un anume fel, avem tot dreptul să ne surprindem și să-i surprindem pe ceilalți. Cum spune Ali Smith nu ne trebuie neapărat rimă în viața noastră, nu toate trebuie să rimeze, căci rima este doar „plasa de siguranță”, meniul „safe” de acțiune sau gândire, care înfrânează imaginația și ne limitează la câteva alternative deja învățate, mereu repetate.

„.. îi face pe oameni să se simtă în siguranță, liniștiți, pentru că lucrurile care rimează le amintesc de copilărie, și, pe deasupra, e ca și cum rima le spune: hei, lucrurile merg bine, sunt în ordine, se află într-un gen de armonie…”

De ce să nu ne mai ascultăm instinctele, intuiția, de ce să controlăm totul? Da, controlul are sensul lui, dar a ajuns să domine tot ce facem, tot ce gândim, tot ce simțim. Uneori, e bine să te enervezi, să fii intrigat, să arăți că te supără ceva sau că nu te simți confortabil într-o situație etc.

„Nu mai avem nevoie de tigri adevărați. În sfârșit, am îmblânzit sălbăticia.”

De ce avem nevoie de fantezie, de povești, de creativitate în viața noastră? De ce realitatea nu e suficientă pentru mintea și sufletul omenesc? De ce câțiva dintre pilonii gândirii noastre trebuie să fie piloni ai imaginației? De ce adevărul nu e niciodată ce „pare a fi”?

„Adevărul este că fiecare copac care a trăit vreodată sau încă trăiește are o istorie, exact cum are și copacul acela. E important să știm toate poveștile și istoriile lucurilor, chiar dacă tot ce știm este că nu știm. Adevărul este că istoria înseamnă de fapt tot felul de lucruri despre care nimeni nu știe.”

Câteva teme

Familia, atașamentul, prietenia, copilăria, importanța fanteziei în viața oamenilor, rolul dialogului între oameni, nevoia oamenilor de a avea modele/eroi

Exerciții

La sfârșit, vă propun două exerciții pe care le-am construit pornind de la câteva idei din carte.

1. Imaginați-vă că un alter ego al vostru cu 7 zile mai tânăr, deci voi de acum 7 zile, e în cameră cu voi. Ce mesaj v-ar transmite acest alter ego și ce i-ați răspunde voi? Tema conținută de mesaj e întregime decisă de voi. Faceți acest exercițiu uneori, vă va ajuta să analizați acțiunile și deciziile pe care le luați într-un mod care să vă permită să vedeți mai clar ce faceți bine și ce greșiți.

2. Imaginați-vă că aveți 10 ani. Ce poveste v-ar spune sinele vostru de 10 ani și ce poveste i-ați spune voi sinelui vostru de 10 ani? Scrieți poveștile pe un caiet. Ce mesaje vă transmite sinele vostru copil și ce mesaje conține povestea voastră de acum? Observați asemănările și diferențele dintre povești. Ce vă spun acestea? Care dintre povești este mai „aproape” de sinele vostru autentic?