Share Button

casa-de-hartie_1_fullsizeArticolul de săptămâna asta se va „învârti” în jurul cărții „Casa de hârtie”, scrisă de argentinianul Carlos Maria Dominguez – un jurnalist convertit în scriitor, pasionat de Uruguay, unde s-a și mutat. Cartea (o nuvelă mai lungă sau un roman foarte scurt) are ca temă pasiunea pentru cărți și modul în care lectura ne poate transforma viața.

Modul în care cărțile pot prinde viață în realitatea noastră, modul în care noi influențăm destinul unei cărți, modul în care lumile imaginate pot deveni reale prin schimbările pe care le produc în mintea noastră și modul în care realitatea se poate insera în fantezie și poate deturna semnificații și reinterpreta scrieri – toate sunt analizate de Carlos Maria Dominguez în „Casa de hârtie”. Mi-am adus aminte în timp ce citeam de „Asasina cultivată” a lui Enrique Vila-Matas și de ideea că o carte îți poate aduce chiar…. moartea.

Carlos Maria Dominguez se axează mai ales pe obsesia pentru cărți, pe cum te transformă o pasiune nemărginită pentru lectură până la alienare mentală. Dar ceea ce e mai important e modul în care te poți elibera de această obsesie. Există vreo scăpare?

O altă problemă ridicată de autor este invazia cărților fără valoare de pe piață. Avem acces la cărți, dar cum facem să le selectăm pe cele care merită să fie citite și pe cele de care avem cu adevărat nevoie?

Ce spune biblioteca de acasă despre noi este altă fațetă a vieții de cititor pe care o analizează Carlos Maria Dominguez. Biblioteca „spune” ce ne interesează, ce fel de viață ducem, cât de mult știm să valorizăm experiențele pe care le trăim și cât de mult bine știm să selectăm cărțile pe care le citim. Trebuie să știm să ne despărțim de cărți la momentul potrivit. Fiecare carte trebuie să intre și să iasă pe ușa vieții noastre la momentele potrivite.

„Deseori e mai dificil să te descotorosești de o carte decât să o obții. Ele se țin scai de noi, grație unui pact de necesitate și de uitare, ca și cum ar fi fost martorii unui moment din viața noastră, la care nu ne mai întoarcem. Dar, câtă vreme rămân acolo, credem că le adunăm. (…) Nimeni nu vrea să rătăcească o carte. Preferăm să pierdem un inel, un ceas, umbrela, dar nu cartea ale cărei pagini nu le vom mai citi, dar care păstrează, în sonoritatea titlului ei, o veche și, poate, pierdută emoție.”

Carlos Maria Dominguez imaginează un devorator de cărți izgonit de lecturile sale din propria lui viață. L-au exilat înafara lui, înafara casei sale. Cum să găsească drumul de întoarcere? Izolarea de sine și de ceilalți prin lectura continuă l-a apropiat de autodistrugere, iar distrugerea fizică a unei părți a muncii sale prin ardere a reprezentat un catharsis, o eliberare. S-a uitat în oglindă și a văzut deșertăciunea. Și a decis să construiască o casă din cărți ca să obiectiveze înafara sa „închisoarea minții” pentru a putea evada în sfârșit.

Destinul cititorului e hotărât de el însuși. Într-adevăr, cărțile ne influențează destinul, dar puterea cititorului e mai mare. El este cel care deține „bagheta magică” care transferă lumi imaginare în realitate și realitatea în universurile fanteziei. Cititorul trebuie să învețe să folosească bagheta și să nu se lase orbit de puterea ei.

„Biblioteca pe care ți-o formezi reprezintă o viață. Niciodată, ca să zic așa, un număr de cărți răzlețe.”

Tipuri de cititori

După ce am lecturat „Casa de hârtie”, am alcătuit o tipologie a cititorilor și a… non-cititorilor:

1 emotivii – devoratorii de cărți, cei care vor să citească până la epuizare, care nu aleg, ci pur și simplu devorează pe orice pun mâna

„… imaginați-vă un om care are la dispoziție toată ziua și, dacă vrea, și noaptea. Și bani suficienți pentru a-și cumpăra cărțile pe care și le dorește. Nu are limită. E la cheremul propriei dorințe. Și ce urmărește ea? dacă-mi permiteți o observație… Să-și atingă limita.”

2 raționalii – cei care citesc pentru a se documenta pentru anumite teme, pentru care primează informația și modul în care informația le poate folosi

3 rațional-emotivii – cei care îmbină utilul cu plăcutul, care citesc pentru a învăța, dar care citesc și din plăcere anumite genuri sau autori, fără a fi însă fanatici ai lecturii

4 colecționarii – deschid cărțile doar pentru a le contempla paginile așa cum faci, de pildă, cu un obiect frumos și le place să le admire pe rafturi fără să simtă nevoia să le citească

5 superficialii – pentru care contează statutul social, iar dacă o bibliotecă este considerată parte din acel statut, o vor avea, dar cel mai probabil nu vor deschide niciodată vreun volum din ea

6 ignoranții – cei care nu știu ce este o carte, nu au văzut nici în poze, nici în realitate o carte – ceea ce mă îngrijorează pe mine nu este că există astfel de oameni, ci faptul că e posibil să fie cu mult mai mulți decât ne putem imagina

Citatul de săptămâna asta este, desigur, din cartea „Casa de hârtie”. Mi-a plăcut cum începe primul capitol Carlos Maria Dominguez și cum începe ultimul capitol. Mai întâi, ne avertizează, cu ironie și umor, că o carte te poate… ucide și termină, tot în aceeași „cheie”, arătându-ne că și noi… ucidem cărțile.

Cărțile schimbă destinul oamenilor. Unii au citit Tigrul din Malaezia și au ajuns profesori de literatură la universități îndepărtate. Siddhartha a îndreptat spre hinduism zeci de mii de tineri, iar Hemingway a făcut din ei sportivi. Dumas a dat peste cap viața a mii de femei, iar pe multe dintre ele le-au salvat de la sinucidere cărțile de bucătărie. Bluma a fost una dintre victime. Dar nu singura. Bătrânul profesor de limbi vechi, Leonard Wood, a rămas hemiplegic, după ce l-au lovit în cap cinci tomuri din Enciclopedia Britanică, căzute de pe un raft al bibliotecii sale; prietenul meu Richard și-a rupt un picior, încercând să ajungă la Absalom! Absalom! de William Faulkner, care, fiind prost așezată pe un raft, l-a făcut să cadă de pe scară. Alt prieten, din Buenos Aires, s-a îmbolnăvit de tuberculoză în subsolurile unei arhive publice, și am cunoscut chiar și un câine chilian care a murit în urma indigestiei provocate de Frații Karamazov, după ce i-a devorat cu furie paginile, într-o după-amiază.”

„De-a lungul vremii am văzut cărți destinate menținerii în echilibru a unei mese cu un picior ciung; pe altele le-am cunoscut sub formă de noptieră, formând un soi de turn, acoperit cu o bucată de postav; multe dicționare au călcat și presat obiecte, al căror număr e mai mare decât al ocaziilor în care au fost ele deschise, și nu puține cărți închid în ele, ascunse în rafturi, scrisori, bancnote, secrete. Și oamenii schimbă destinul cărților.”

Iată o selecție de lecturi pomenite de personaje în cartea „Casa de hârtie”:

  1. Poeme, de Emily Dickinson
  2. Siddhartha, de H. Hesse
  3. Absalom! Absalom!, de W. Faulkner
  4. Frații Karamazov, de Dostoievski
  5. Hotarul de umbră, de Joseph Conrad
  6. Ușa de fildeș, de Borges și Bioy Casares
  7. Eugenie Grandet, de Balzac
  8. Don Quijote, de Cervantes
  9. Adio, arme!, de Hemingway
  10. Eneida, de Virgiliu

Video

Ce secrete stau la baza unor texte bine scrise? Am descoperit un video interesant în care Steven Pinker discută cu scriitorul Ian McEwan despre metodele de scriere și despre cum un bun scriitor începe prin a fi un cititor… inteligent!

Urmărind videoul, mi-am adus aminte de articolul „The 21st centurys 12 best novels”, de pe site-ul www.bbc.com, ce conține o selecție dintre cele mai bune cărți scrise în secolul XXI, listă pe care se află cu o carte și Ian McEwan. E o veste bună sau rea faptul că doar patru nu au fost traduse încă în limba română (după câte știu eu până acum)?

  1. Junot Díaz, The Brief Wondrous Life of Oscar Wao (2007) – Scurta și minunata viață a lui Oscar Wao
  2. Edward P Jones, The Known World (2003)
  3. Hilary Mantel, Wolf Hall (2009) – Wolf Hall
  4. Marilynne Robinson, Gilead (2004)
  5. Jonathan Franzen, The Corrections (2001) – Corecții
  6. Michael Chabon, The Amazing Adventures of Kavalier & Clay (2000)
  7. Jennifer Egan, A Visit from the Goon Squad (2010) – Pe aici au trecut Cuțitarii
  8. Ben Fountain, Billy Lynn’s Long Halftime Walk (2012)
  9. Ian McEwan, Atonement (2001) – Ispășire
  10. Chimamanda Ngozi Adichie, Half of a Yellow Sun (2006) – Jumătate de soare galben
  11. Zadie Smith, White Teeth (2000) – Dinți albi
  12. Jeffrey Eugenides, Middlesex (2002) – Middlesex

Citesc acum

Jurnal extim, de Michel Tournier

P1350076 copy

Share Button