Share Button

Trebuie să recunosc că m-am simțit ciudat atunci când am aflat de moartea neurologului Oliver Sacks, pentru că tocmai citeam cartea „Omul care își confunda soția cu o pălărie”. Îmi propusesem de mai mult timp să citesc ceva de el și uite ce moment am ales! Citisem cam jumătate din carte și, după veste, am citit un pic „altfel” restul rămas. Ce înseamnă acest „altfel”? O undă de tristețe și o conștientizare a fatalității mi-au dat o altă stare prin care am „filtrat” informațiile din carte.

Oliver Sacks reunește în carte o mulțime de cazuri cu care a avut de-a face, mai mult sau mai puțin timp, de-a lungul carierei sale. Unele au rămas adevărate mistere, altele s-au lăsat descifrate doar până la un anumit punct, iar altele și-au dezvăluit mecanismele și s-au lăsat studiate până în cele mai mici detalii. Oricare ar fi situația, autorul proclamă nevoia de a înțelege, dincolo de partea medicală a problemelor, poveștile de viață ale indivizilor suferinzi, particularitățile lor în lupta cu boala (foarte interesante sunt comparațiile dintre bolnavi suferinzi de aceeași boală și analiza modului în care o boală are aceleași tipuri de simptome, dar cum e cu totul alta în manifestare în funcție de povestea pacientului).

01
„Omul care își confunda soția cu o pălărie” (1985), de Oliver Sacks (SUA) /// Punctaj personal***** /// Editura Humanitas (2015) /// Traducere: Dan Rădulescu

Oliver Sacks reușește să ne conecteze (să devenim empatici) cu povestea de viață a fiecărei persoane despre care ne vorbește. Dincolo de diagnostic și de tratament, se află un suflet cu îndoielile, plăcerile, nemulțumirile, speranțele și ambițiile personale, o minte care caută un sens al vieții și un trup care se luptă să-și găsească un echilibru în mijlocul furtunii (boala).

Autorul pledează pentru neuropsihologie, pentru aplecarea asupra bolnavului ca întreg (spirit, minte, corp), pentru integrarea poveștii pacientului în tratament. Dar, mai mult decât atât, Sacks ne arată cum putem învăța de la semenii noștri aflați în suferință – putem învăța despre reziliență, despre dorința de a trăi frumos, despre cum să ne căutăm drumul personal și să nu depindem de ceilalți, despre ambiție și voința de a lupta.

Deschizător de drumuri în privința abordării bolnavilor, în legătură cu prezentarea cazurilor și studierea lor, Oliver Sacks face un tur de forță printre multe tulburări neurologice, prezentând cazuri ce te lasă, uneori, mut de uimire, în altele, să exclami de indignare, iar în alte momente să te înfiori de-a dreptul până în cele mai adânci resorturi sufletești.

Trebuie să recunosc că au fost pasaje din carte greu de înțeles pentru că referirile autorului sunt uneori specifice – legate de anumite medicamente, de anumite structuri anatomice neurologice, de anumite abordări în tratament etc. Dar, în nici un caz, acestea nu sunt un impediment de a citi fluent și cu interes povestirile propuse de Sacks.

Dovedind o capacitate deosebită de empatie, de înțelegere a suferinței și o dorință intensă de a găsi moduri de a-i ajuta eficient pe cei aflați în suferință, Oliver Sacks ne oferă, prin intermediul pacienților săi, niște lecții de viață pe care eu vă sfătuiesc să nu le ratați.

Mi-a plăcut foarte mult pasajul pe care îl redau mai jos, care cred că rezumă frumos modul de simțire și gândire al autorului în raport cu cei care i-au fost pacienți:

„Dacă vrem să cunoaștem un om, punem întrebarea: „Care e povestea lui, povestea lui adevărată, cea mai adâncă?” – pentru că fiecare dintre noi este o biografie, o poveste. Fiecare dintre noi este o narațiune singulară, construită continuu, inconștient, de noi, prin noi și în noi, prin percepțiile, senzațiile, gândurile și acțiunile noastre; și, nu în ultimul rând, prin discursul nostru, narațiunile noastre vorbite. Sub raport biologic, fiziologic, nu suntem atât de diferiți unii de alții; sub raport istoric, ca narațiuni, fiecare dintre noi e unic.

Pentru a fi noi înșine, trebuie să ne avem pe noi înșine, să punem stăpânire, la nevoie să punem din nou stăpânire, pe poveștile vieților noastre. Trebuie să ne „adunăm”, să adunăm drama interioară, narațiunea despre noi. Un om are nevoie de o asemenea narațiune, o narațiune interioară continuă, pentru a-și menține identitatea, sinele său.”

În videoul de mai jos, Oliver Sacks vorbește despre importanța istoriei personale a pacienților în domeniul medicinei:

Iată câteva articole recente despre Oliver Sacks care mi-au plăcut:

1 The Oliver Sacks Reading List, în The Atlantic

2 Love, Lunacy, and a Life Fully Lived: Oliver Sacks, the Science of Seeing, and the Art of Being Seen, în Brain Pickings

3 Oliver Sacks’s final writings begin to appear, în The Guardian

4 Oliver Sacks, the Doctor, în The New Yorker

5 Oliver Sacks, Casting Light on the Interconnectedness of Life, în The New York Times

  • Post-it!
    Trebuie să adaug pe lista de lectură volumul „Revenirea la viață” și, apoi, vreau să văd filmul „Awakenings”, cu Robin Williams și Robert de Niro.
Share Button