Italo Calvino se joacă magistral cu (şi în) lumea cărții și a personajelor care o populează. În Dacă într-o noapte de iarnă un călător, el reușește să te facă să simți că ești chiar tu personajul sau ai putea fi, sau ai fost, sau poate măcar l-ai visat. Și firul narativ nu renunță la Cititor și la Cititoare, îi implică în toate ițele poveștii și îi perindă prin toate călătoriile din universul cărții…
…cu 10 începuturi de romane, foarte diferite, având totuși ceva în comun – cititorii care dau paginile și ar vrea să știe cum se continuă povestea. Dar Calvino face cartea un element component al vieții – așa cum habar n-avem ce ne așteaptă mâine sau poimâine sau peste cinci ani, nu vom ști cum se continuă cele 10 romane. Însă, la fel ca-n viață, putem să ne imaginăm. Iar acesta e unul dintre ingredientele-cheie ale vieții Cititorilor.
„A citi înseamnă a merge în întâmpinarea a ceva pe punctul de a fi, dar nimeni nu știe încă ce va fi…“
Autorul ne ia de mână și ne plimbă prin lumea unei edituri, cu manuscrise care mor în sertarele din birourile editorilor, cu cărți care ies la lumină tipărite cu greșeli fie de tipar, fie de gramatică, cu agitația lucrului la o carte. Apoi, ne introduce în universul scriitorilor, al îndoielilor și al nesiguranțelor lor, al momentelor în care sunt disperați că nu mai au idei sau în care au idei pe care le pun prost în scris. De asemenea, nu uită de falsuri, de plagiat, de lipsa de talent promovată în scop de marketing – literatura de consum, care va să zică. Inclusiv el se inspiră pentru începuturile de romane din teme des abordate în literatura universală, arătând cum doar unele elemente scoase sau adăugate te pot duce pe un alt drum într-o altă carte scrisă de un alt autor.
„Copistul trăia concomitent în două dimensiuni temporale, cea a lecturii şi cea a scriiturii; putea să scrie fără angoasa golului ce se deschide dinaintea peniţei şi să citească fără angoasa că actul său nu se va concretiza în vreun obiect material.“
Ne plimbă și prin librării, prin locuri unde citesc Cititorii, prin bibliotecile Cititorilor și ne arată cum cărţile le invadează acestora locuința, ajungând până în pat, în baie, pe masa din bucătărie, pe canapele, fotolii etc. până să le ajungă în suflet și în minte.
„Casa ta, fiind spaţiul unde citeşti, ne poate spune care e locul pe care-l au cărţile în viaţa ta, dacă sunt o pavăză pe care ţi-o pui înainte pentru a ţine la distanţă lumea din afară, un vis în care te cufunzi ca într-un drog, ori punţile aruncate spre exterior, spre lumea ce te interesează atât de mult, încât vrei s-o multiplici şi să-i extinzi dimensiunile prin cărţi.“
Iar cartea poate fi raft, operă de artă, accesoriu la modă, suport de curs, motiv de răzbunare, de despărțire sau de crimă și câte și mai câte.
În mod surprinzător (sau nu!?), și deşi nu au nicio legătură efectivă, fiecare început de roman mi-a adus aminte de un autor sau de o carte citită. Un cuvânt, o temă, o expresie m-au determinat să mă gândesc la o carte citită în unele cazuri de foarte mult timp – dovadă că, deşi mă plâng că uit atât de mult din ce citesc, de fapt există o adevărată bibliotecă în mintea mea subconştientă.
/// Editura ART (2015) /// Traducere: Anca Giurescu
Atmosfera din cafeneaua din gară și călătorul misterios cu o valiză și mai misterioasă mi-a adus în minte cartea lui Patrick Modiano – În cafeneaua tinereții pierdute.
Schimbul de adolescenți, pentru a-l păzi pe unul de crimele dintre familii, mi-a adus aminte de romanele lui Ismail Kadare.
Închisoarea din micul oraș, unde o fată talentată stă la coadă să intre, mi-a adus aminte de Această orbitoare lipsă a luminii de Tahar Ben Jelloun.
Spionii care se spionează între ei și ajung într-un triunghi amoros mi-a amintit de Unchiul Oswald de Roald Dahl.
Situația în care doi oameni încearcă să scape de un cadavru și rămân cu un pantof de-al lui m-a dus cu gândul la Grădina de ciment de Ian McEwan.
Profesorul care face jogging și care crede că toate telefoanele sună pentru el mi-a readus în minte atmosfera din Instalarea fricii de Rui Zink.
Rețeaua de oglinzi m-a dus cu mintea imediat la Alice în Țara din Oglindă, de Lewis Carroll.
Tănărul japonez îndrăgostit de fiica maestrului m-a proiectat în romanele lui Yasunari Kawabata.
Obiceiurile păstrate ale indienilor și moștenirile intergeneraționale de care nu suntem conștienți m-au făcut să mă gândesc la Ultimul Mohican, de James Fenimore Cooper.
Dispariția lumii la buna voie a oricui și supraviețuirea spionilor m-a dus cu gândul însă la un film – Matrix.
Italo Calvino e un adevărat maestru magician al scriiturii. Am fost și eu unul dintre vampirii lui.
„Cititorii sunt vampirii mei.“
Și pentru că în perioada asta numai de pandemie aud în jur, găsesc și în cărți tot felul de idei care mă duc cu gândul la astfel de probleme. Aici, în cartea lui Calvino am înlocuit automat în mintea mea, în citatul de mai jos cuvântul „revoluție“ cu „pandemie“:
„Odată cu revoluția, unii oameni se schimbă, devenind de nerecunoscut, iar alții se simt egali cu ei înșiși mai mult ca înainte. Înseamnă, probabil, că erau pregătiți pentru timpurile noi.“
Și mă apuc să citesc Middlesex, de Jeffrey Eugenides, și iată ce găsesc în primele pagini ale cărții:
„Poliomelita, care îi ținuse pe părinții mei închiși în casă, în carantină, pe timpul verilor din copilăria lor, fusese învinsă de vaccinul Salk. Oamenii habar n-aveau că virușii sunt mai deștepți decât ființele umane și își închipuiau că în curând aveau să devină ceva de domeniul trecutului.“
Deci, cercul în care se învârte viața noastră reală și cea din cărți e același, iar granița dintre imaginație și așa-zisa realitate este locul preferat al Cititorilor, unde trăiesc cele mai grozave aventuri.