Share Button

Parcă trăim prea mult în casă, la serviciu, la bar sau în club, în mașină prin trafic, în fața televizorului sau calculatorului, în lumea ideilor și a discuțiilor și prea departe de natură, de animale și plante. Mă gândesc la faptul că nu mai avem abilitățile necesare supraviețuirii în natură.

Știm să citim și să scriem, să socotim și să conducem mașini, dar dacă un dezastru natural sau un război ne-ar lăsa doar cu hainele de pe noi? Am ști să construim un adăpost să dormim noaptea, am ști să diferențiem plantele bune de mâncat de cele otrăvitoare, am ști să ne preparăm mâncarea cu mijloace rudimentare, am ști să ne facem haine, am rezista fizic la efortul de a ne construi adăpost și de a ne face rost de mâncare? Întrebările astea mă înspăimântă, deci mă opresc aici.

Tehnologia (de la electrocasnice la gadgeturi) îmbracă realitatea într-o iluzie periculoasă. Fără ea, suntem handicapați. Și nu e în regulă. E dimpotrivă, grav. Căci îndepărtarea asta de natură presupune și depărtarea de natura noastră umană fundamentală.

Așa cum bine spune Erich Fromm în „Arta de a fi”: „Omul modern are multe lucruri și folosește multe lucruri, dar este foarte puțin. Sentimentele și procesele lui de gândire sunt atrofiate ca mușchii nefolosiți.” El dedică un capitol în această carte îndepărtării omului de natură, încercând să explice în ce condiții și cum s-a produs ea. Capitolul îl puteți citi aici – Erich Fromm, „Arta de a fi”.

În acest video, un adolescent de 13 ani povestește cum a descoperit natura și ce efect a avut acest fapt asupra vieții lui.

Share Button