Share Button

readingCitești acum…. sau Ai terminat de curând…

Am terminat „Scrisorar”, cartea lui Mihail Şişkin. Aveam nevoie de aşa ceva, îmi plac poveştile senzoriale ca „Parfumul” sau „Ca apa pentru ciocolată”. Mi-era dor de metafore reuşite, de privirea aţintită către gâzele din iarbă sau firele de păr care se mişcă în vânt pe lângă gât.

„Volodia!
Dragul meu! Unicul meu!
Sunt aşa de fericită că exişti!
Ştii că aluniţele rătăcesc, apar şi dispar şi, de fapt, îşi pot schimba trupurile? Am găsit la mine aluniţa ta, îţi imaginezi? Uite aici, pe umăr. E aşa de minunat!”

Alegi o carte în funcție de (trei criterii)…

Recenzie, nu neapărat scrisă, recomandarea cuiva care îţi scoate în cale o carte bună, apoi ţin cont de numele autorului şi aproape întotdeauna de poveste. Sunt rare cazurile când mă las convinsă să descopăr o carte cu poveste care-mi crează un recul.

Nu ai putut termina cartea….. (ce ți-a rămas în amintire despre ea?)

Nu am cărţi pe care nu le-am terminat. La fel ca la film, mă înarmez cu răbdare şi stau cuminte până la sfârşit, în speranţa că poate există ceva bun de creditat, ceva care să salveze tot, să ierte burţile sau deraierile. Şi mai întotdeauna există clipe din acestea inefabile, mici, de originalitate. Pe acestea le scot mereu în prim-plan. Am avut în schimb cărţi pe care le-am citit cu greutate, am tras de mine să mergem împreună până la capăt. Şi nu Joyce mi se pare dificil. În schimb, îmi cade capul la Balzac – da, spuneţi, domnule, odată ce vreţi să spuneţi -, iar pe Papadat Bengescu cred că am şi urât-o la un moment dat. O preferam oricând pe Henriette Yvonne Stahl, pe cea de la „Între zi şi noapte”.

Alegi cărțile pe care le dai cadou…. (trei repere)…

Ediţii îngrijite cu coperţi retro pe care îţi vine să le mângâi, poveşti puternic emoţionale, titluri în vogă. Oricum, deja se ştie, toţi din jurul meu au primit în dar sau cu împrumut „Ultima licornă” a lui Peter Beagle, care se găseşte nedrept de greu, fac eforturi să o descopăr în anticariate, „Poveste fără sfârşit” a lui Ende sau „Micul Prinţ”.

Trei scriitori favoriți… (de ce tocmai ei?)

Îmi place Roald Dahl, pentru că sunt leşinată după literatura pentru copii şi tot ce a scris s-a ecranizat frumos, cu bine – mult mai reuşite cărţi şi filme decât ale lui Dr. Seuss -, şi „Matilda” a lui Danny DeVito, şi „Charlie şi fabrica de ciocolată”, şi „James şi piersica cea uriaşă” – de altfel o animaţie delicioasă, şi „Vrăjitoarele”. Aceasta din urmă am cumpărat-o anul acesta şi filmul nu e cine ştie ce, însă cartea câştigă nespus pentru că are o traducere reuşită. Acel „mamă-mare” cu care tot răspunde băieţelul din carte, recunosc, m-a amuzat mult, mi-a mers la inimă.

Apoi Radu Tudoran, pentru că lui îi datorează inima mea o bucată bună din viaţă. Mi se pare că are un stil extraordinar, iar „Un port la răsărit” ar trebui să fie citită mai des. Nu ştiu acum cum aş reacţiona dacă aş mai reciti încă o dată „Fiul risipitor” sau „Anotimpuri”, de exemplu, dar ştiu că în adolescenţă m-au tulburat peste poate.

Şi apoi este Boris Vian, o întâlnire năucitoare.

Au mai fost întâlniri seismice în viaţă, dar unele dintre acelea rele, care mi-au spart inima. Mi-au trebuit ceva ani să mă desprind de Celine, de exemplu, de Călătoria lui la capătul nopţii. Sau de Aitmatov care m-a îmbolnăvit de inimă. Sau „Toţi oamenii sunt muritori”, romanul scris de Simone de Beauvoir. Dar cred că la acesta din urmă a fost clar vârsta, adolescenţa când existenţialismul e parcă scris pentru tine, când te crezi singur şi aruncat în lume, când Dumnezeu nu există sau nu te iubeşte. Dar încet m-am desprins, iar acum sunt în cealaltă extremă, caut mai mult SF şi romane comice, nu îmi refuz niciodată plăcerea savurării unui Gerard Durell, Jerome K. Jerome, P.G. Wodehouse, la care, recunosc, râd în hohote.

Însă Boris Vian este minunea minunilor. Sunt în continuare ferm convinsă că el este cel care a reuşit să scrie cea mai frumoasă poveste de dragoste. Lucram la Cinemateca Română şi colega mea, Vera, mi-a dat „Spuma zilelor” şi a fost dragoste la prima vedere. De atunci, când o recomand sau o împrumut, o dau la pachet, căci îmi plac genul acesta de perechi, cu „Love Story”. Arta şi comercialul. Aceeaşi poveste. O fată, un băiat, o poveste de dragoste. Boala. Moartea. Însă diferite ca de la cer la pământ. Nu am nimic cu cartea lui Eric Segal, ba, dimpotrivă. Chiar vreau să fie citită. E o cărţulie cât un deget, are un stil modern, cursiv, are aplomb şi merge şi azi. Însă cealaltă este magică, este poezie. Am apucat acum câţiva ani să văd o ecranizare făcută în mod bizar de japonezi şi nu era rea, doar cumva plată. Şi, de curând, „Mood Indigo”, o versiune veselă, plină de efecte, franţuzească, cu Audrey Tautou. Căutaţi „Toamnă la Pekin”, „Smulgătorul de inimi” şi veţi descoperi imagini cu totul aparte.

Alege trei cărți de luat pe o insulă pustie… (de ce tocmai acestea?)

Ultima licornă” – pentru că trebuie să afli mereu – chiar dacă ştii asta – că lupta dintre Bine şi Rău se temină nu ca în horroruri, ci mereu cu victoria Binelui.

Dune” – pentru că e cartea esenţială în care să te scufunzi şi să uiţi de tine şi de ore, pentru că Frank Herbert este unul din puţinii creatori de universuri credibile.

Trei într-o barcă” – pentru destindere şi idei salvatoare.

Ce carte aștepți să se scrie?

Seria nouă J. R. Rowlings, de exemplu, căci seria „Harry Potter” mi-a plăcut mult. E maestră în montajul în pagină şi are o tehnică care te forţează să dai pagina, e doamna marilor finaluri, nu degeaba este cea mai bogată scriitoare a planetei. Însă la cărţi e greu. La film aştept „Epopeea lui Ghilgameş”, pentru care am o afecţiune specială. Poate Sir Ridley Scott… Interesant ar fi Jim Jarmusch… Şi regretul că nu Tarkovski sau Kieslowski.

Lectura e autoterapie. Crezi?

Într-un fel da, un catharsis care arde şi elimină zgura, depresia, autocompătimirea, confuzia, care purifică locul. Râzând sau plângând alături de alţi eroi înveţi despre tine, despre coordonatele graficului tău interior. Pui, prin experienţele lor, puncte noi pe hartă, idei, gusturi, ţeluri noi. Îţi formezi tipare. Uneori lucrurile nu vor mai putea să fie privite decât aşa, îţi aduci aminte de acele figuri de stil sau imagini legate de acel moment de cotidian.

Ce personaj din ce carte ți-ar plăcea să fii? (motive?)

Mi-ar plăcea să fiu Jane Eyre, cu toate seismele, cu victoria ei. Mi-ar plăcea să fiu Pinocchio, pentru ca în final să fiu vie.

Ți-ar plăcea să te întâlnești cu scriitorul… să îi iei un interviu. Ce întrebare i-ai pune neapărat?

Ar fi interesant să o întâlnesc pe Agatha Christie la şedinţa ei de hipnoză, ca să aflu unde a fost când a dispărut. Şi apoi să bem un ceai împreună şi să îmi arate poze de la siturile arheologice.

Un mesaj/citat dintr-o carte pe care nu l-ai putut uita….

„Pe harpa răsturnată a ierburilor tale, Vară, trupul şi sufletul meu sunt începutul unui mare cântec şi tremurul mâinii care-l caută” – din „Lorelei”, romanul lui Ionel Teodoreanu. Prin romanele lui trebuie să trecem toţi. Uite, „La Medeleni” încă nu e ecranizat. Doamna Elisabeta Bostan şi-a dorit asta toată viaţa… Iar „În casa bunicilor” este în continuare o minunăţie de carte, egală fără ruşine cu una de Capote, să spunem.

Ți-ai „tatua” citatul preferat pe propria piele, pe pantofi, pe tricou, pe o geantă sau pe o eșarfă? (poți adăuga și altceva)

Spirală pe o umbrelă, să zicem.

Ce titlu ai da unei cărți scrisă despre tine?

„Ca seva unui copac”

Ce schimbă cărțile în viața ta?

Altitudinea, aerul rarefiat, aromele, amploarea, atenţia, amintirile, reperele, conversaţiile…

O tehnică care să îi ajute pe cititori să găsească volumele ce merită citite printre milioanele de titluri de pe piață este….

Liste, bază solidă de clasici, după care poţi să te duci în orice direcţie.

Spune-ne două filme inspirate din cărți pe care le recomanzi….

movieDin 1895 se fac filme după literatura clasică, Biblie, Shakespeare tot ce s-a putut – aţi văzut „Mult zgomot pentru nimic” al lui Kenneth Brangh? Perfect, minunat. Sunt cărţi greu de pus în imagini care nu au încă film şi unele care au primit unul mult sub ele.

Sigur, sunt şi cazuri mai rare, când filmul e mai bun decât cartea. Sunt multe reuşite. Îmi place „Stăpânul inelelor” pentru că e foarte sus vizual, „Orele” e bun, reuşite sunt şi „Să ucizi o pasăre cântătoare” după cartea lui Harper Lee, „Pacientul englez”, „Departe de Africa”, „Stardust”, pentru că imaginaţia şi stilul vizual al lui Neil Gaiman se pretează bine la film, toate versiunile „Jane Eyre” şi tot după Jane Austen, bune sunt şi ecranizările după John Steinbeck „Fructele mâniei” şi „La est de Eden”, după Eric Maria Remarque, mai ales „Nimic nou pe frontul de vest”, „Viaţă sportivă” a lui David Storey care a devenit splendid film de Free Cinema, bun e şi „Spartacus”, clasicul lui Kubrick, „Mary Poppins”, desigur, filmele după cărţile cu spioni, mai ales John Le Carre – aţi văzut cât de minunat este „The Constant Gardener”? -, uite, un caz fericit este ecranizarea romanului lui Robert Louis Stevenson, „Insula comorii”, romanul tuturor copiilor, care a primit în film o animaţie translată în altă galaxie, sigur, tot o poveste cu piraţi, dar în cer, Treasure Planet din 2002.

Sunt multe. Însă eu îmi aleg ca cele două să fie – Papillon, romanul lui Henri Charrière ecranizat excelent în 1973 de Franklin J. Schaffner, cu un Steve McQueen greu de uitat, etalon pentru libertate, pentru perseverenţă, pentru prietenie – şiiiii Solaris, romanul polonezului Stanislw Lem, care devine în filmul lui Tarkovski una din cele mai tulburătoare poveşti despre moarte, despre dragoste, despre cine suntem.

Scrie patru versuri (nu neapărat cu rimă) cu titlul „Citiți!”.

Când povestea este atât de bună,
Iar paginile se dau parcă singure,
Eşti tu chiar şi când nu te găseşti
Cu sufletul la gură pentru lecţia de la sfârşit.

Ce spun cărțile pe care le citești despre tine?

Cred că spun că sunt sensibilă şi romantică, infantilă şi cu un retard emoţional.

Ai da o petrecere literară cu tema…

„Alice în Ţara Minunilor”

Pune-ne o întrebare la care să medităm.

Ce uşă ar avea „Casa ta a Schimbărilor” (casa din finalul din „Poveste fără sfârşit”)?

Cine este cititoarea Cristina Zaharia?unnamed

Sunt critic de film de 12 ani la port.ro și owner al site-ului zekaryah.wordpress.com, cu pagina de Facebook  „Cinemagold”. Sunt licenţiată în istorie de film și sunt membră a Asociaţiei Criticilor de Film din România, Uniunea Cineaştilor.

Mă uit în urmă şi, dintre toate pe care le-am făcut, cel mai nostim, mai interesant şi mai emoţinant a fost să fiu în juriul Concursului Naţional Harry Potter, alături de Andreea Esca şi Radu Paraschivescu, plus doi colegi de presă scrisă, Sebastian S. Eduard de la Jurnalul Naţional şi Emanuel Lăzărescu, pe atunci la Cinemagia.

Am şi acum scrisorile copiilor din zecile de mii care au scris ce ar face dacă ar avea puterile lui Harry Potter.
Nu contează cum ajungi la o carte. Important este să o deschizi şi să începi călătoria.

Share Button