Alice Munro scrie fiecare povestire din volumul „Dragă viață” ca un biolog care, cu o lupă în mână, urmărește fiecare mișcare a unei vietăți și scrie pagini întregi despre semnificația acesteia în economia vieții acelei ființe. La microscop, micile evenimente ale vieții ni se dezvăluie cu semnificații adeseori ignorate.
Fiecare decizie pe care o luăm, fiecare gest pe care îl facem, fiecare vorbă pe care o spunem, fiecare gând pe care îl avem, fiecare acțiune pe care o întreprindem înseamnă ceva atât pentru noi înșine, cât și pentru cei din jurul nostru.
„Istoria fiecărui om este istoria omenirii” se transformă în scrierile lui Munro în mesajul că fiecare decizie transformată în acțiune și fiecare intenție sau dorință ignorată reflectă istoria noastră personală, dar nu numai atât. Nu doar o reflectă, îi determină direcția.
Un gest de-o clipă, un cuvânt care îndreaptă atenția către ceva anume, o nevoie nesatisfăcută, o călătorie neplănuită, o întâlnire-surpriză, un sentiment, un gând, o idee, o mutare, o privire – Munro jonglează cu diverse momente din existența unor personaje obișnuite și ne invită să reflectăm la ce înseamnă ele în viața lor. Ce-ar însemna ele în viața noastră?
Povestirile lui Alice Munro sunt ca niște fotografii detaliate ale unor momente de viață, poze pe care privindu-le descifrezi sensul simplu, dar profund, al lucrurilor și întâmplărilor obișnuite.
Derulând cu încetinitorul anumite momente de viață, Alice Munro ne determină să deschidem aceleași uși cu alte chei.