Dragoste adevărată sau… nu?

În „Eseuri de îndrăgostit”, Alain de Botton pune la microscop etapele procesului de îndrăgostire. Despicând firul în patru, Alain de Botton ne pune pe gânduri în privința autenticității sentimentelor de iubire atunci când suntem atrași de o persoană sau alta. Iată câteva idei interesante din cartea lui:

• „Deseori citeam aceleași cărți seara, în același pat, și apoi ne dădeam seama că pentru fiecare dintre noi fusese altă carte.”

• „Una dintre ironiile iubirii este că e mult mai ușor să seducem pe cei de care suntem cel mai puțin atrași.”

• „Seducătorii cei mai stângaci pot fi considerați cu generozitate ca fiind cei mai sinceri.”

• „Limbajul se împiedică de dragoste, dorința nu este articulată.”

• „Nu o iubeam pentru trupul ei, îi iubeam trupul pentru promisiunea a cine era ea.”

• „Mă condamnase iubirea la a nu mai fi eu însumi? Poate nu pentru totdeauna, dar, dacă era s-o iau în serios, măcar în această fază a seducției, pentru că postura de seducător era cea care mă făcea să mă întreb: Ce i-ar face plăcere? și nu: Ce mi-ar face mie plăcere? Mă întrebam: Cum i se pare cravata mea? în loc să mă întreb: Cum mi se pare mie? Dragostea mă făcea să mă privesc prin ceea ce-mi imaginam că ar fi ochii iubitei. Nu: Cine sunt eu?, ci Cine sunt eu pentru ea? Iar în mișcarea reflexivă a acestei întrebări, sinele meu nu avea cum să nu fie afectat de o oarecare rea-credință și lipsă de autenticitate.”

• „Seducția e o formă de teatru, o deplasare de la comportamentul spontan la comportamentul modelat de un public. Dar tot așa cum un actor are nevoie de un concept al așteptărilor publicului și seducătorul trebuie să aibă idee despre ce ar dori iubita să audă – deci dacă vrem un argument puternic împotriva minciunii pentru a te face iubit, acela este faptul că actorul nu poate ști ce anume va impresiona publicul său. Singura justificare pentru jocul de teatru ar fi eficiența sa prin comparație cu spontaneitatea, dar dată fiind complexitatea caracterului lui Chloe și dubiile față de atracția comportamentului mimetic, șansele mele de a o seduce n-ar fi fost semnificativ micșorate de o purtare cinstită sau spontană. Lipsa de autenticitate părea să nu facă altceva decât să mă conducă la tumbe comice în ceea ce privește caracterul și opiniile.”

• „Fără minte, trupul se poate gândi numai la sine și la propria plăcere, nu există sincronizare sau căutare a cărărilor plăcerii celuilalt. Ceea ce nu poți simți de unul singur trebuie să gândești. Mintea aduce congruența și reglează pulsul.”

• „A fi iubit de cineva înseamnă a înțelege în ce măsură persoana respectivă împărtășește aceleași nevoi a căror soluție ne-a atras la ea dintru început. Nu am iubi dacă n-ar exista în noi o lipsă, dar o lipsă similară în celălalt ne jignește paradoxal. Așteptându-ne să găsim răspunsul, nu găsim decât o copie a propriei noastre probleme. Ne dăm seama cât de mare nevoie are celălalt să găsească un idol, vedem că iubita nu e scutită de sentimentul nostru de neajutorare și suntem forțați să renunțăm la copilăreasca pasivitate de a ne ascunde după o dumnezeiască admirație și venerație, pentru a ne asuma răspunderea de a susține și a fi susținuți.”

• „De obicei, în toate relațiile există un moment marxist (momentul în care devine clar că dragostea e împărtășită) și felul în care este depășit depinde de echilibrul dintre iubirea de sine și ura de sine. Dacă ura de sine prevalează, atunci cel carea primit dragostea va declara că persoana iubită (dintr-un pretext sau altul) nu este destul de bună pentru el (nu e destul de bună din cauza asocierii ei cu cineva nu destul de bun). Dar daca dragostea de sine are câștig de cauză, ambii parteneri pot accepta faptul că a-și vedea iubirea împărtășită nu e un semn că cel iubit este necorespunzător, ci că ei înșiși s-au dovedit a fi demni să fie iubiți.”

• „Tirania dragostei este să-ți forțezi partenerul (din iubire, se presupune) să abandoneze filmul pe care vrea să-l vadă sau pantofii pe care vrea să-i cumpere, pentru a accepta ceea ce este (în cel mai bun caz) numai o judecată personală, travestită în adevăr universal.”

• „Îndoiala e un lucru facil atunci când nu e o problemă de supraviețuire: suntem exact atât de sceptici pe cât ne putem permite să fim și este cel mai ușor să fii sceptic în privința lucrurilor care nu ne susțin în mod fundamental. Este ușor să ne îndoim de existența unei mese, e iadul pe pământ să ne îndoim de legitimitatea iubirii noastre.”

• „Îndrăgostiții nu pot rămâne multă vreme filozofi, ei trebuie să cedeze impulsului religios, și anume să creadă și să aibă încredere, prin opoziție cu impulsul filozofic, acela de a se îndoi și de a cerceta. Ei trebuie să prefere riscul de a greși și de a fi îndrăgostiți celui de a se îndoi și de a nu iubi.”

• „Ce e o experiență? Ceva care sparge o rutină politicoasă și pentru o scurtă perioadă ne permite să urmărim lucrurile cu sensibilitatea accentuată dată de noutate, pericol sau frumusețe. Experiența înseamnă să deschizi ochii mari, într-un fel în care nu o facem de obicei, și dacă două persoane deschid astfel ochii în același timp, ne putem aștepta ca aceasta să-i apropie.”

• „Viața pentru cei conduși de emoții este foarte diferită, e compusă din amețitoare răsuciri ale limbilor ceasului pe cadran, astfel încât ceea ce vor se schimbă atât de rapid, încât cine sunt e permanent sub semnul întrebării. Dacă bărbatul condus de emoții o iubește azi pe Samantha și mâine pe Sally, atunci cine este el? Dacă mă duc într-o seară la culcare iubind-o pe Chloe și mă trezesc a doua zi urând-o, atunci cine sunt „eu”?”