Jonathan Swift a făcut parte din clerul Bisericii Anglicane. În 1695, a fost numit într-o umilă funcție ecleziastică dintr-un cătun din Irlanda – Kilroot. Aici, a scris „Povestea unui poloboc” (1704) în care ironizează Biserica și slujitorii ei. Este important de subliniat că Swift nu critică și nici nu ironizează credința sau religia în sine. El taie, însă, cu bisturiul satirei toate pervertirile, invențiile și interesele oamenilor care au modificat, trunchiat și deturnat mesajele esențiale ale religiei.
De ce și-a denumit Swift cartea „Povestea unui poloboc”, am scris în articolul „Poloboc”. După ce am terminat de citit pamfletul, aș putea spune că balena este poporul, iar corabia este Biserica. Iar slujitorii Bisericii au nevoie de poloboc să-l arunce în capul balenei, pentru a-și vedea nestingheriți de drum.
Swift povestește cum un Tată (Biserica primordială) avea trei fii – Peter (Biserica Catolică), Martin (Biserica Anglicană) și Jack (protestanții disidenți cum ar fi baptiștii, prezbiterienii etc.). Apoi, ne spune ce s-a întâmplat cu cei trei fii când Tatăl lor a murit. Cum au dat uitării învățămintele lui, cum au ajuns să se despartă, cum au încuiat într-un seif cartea lăsată lor moștenire, cum și-au schimbat și împodobit „hainele” (au introdus ritualuri, au interpretat cum au vrut pasaje din Biblie și au inventat „tradiția orală” pentru a justifica anumite acțiuni nicăreri pomenite în Scripturi, cum ar fi indulgențele sau dezlegarea păcatelor, bulele papale etc.).
Swift critica preoții pentru că țineau departe de plebe cărțile Scripturilor. Ele nu erau tipărite în limba vorbită de popor și, în consecință, oamenii de rând nu aveau acces la Biblie. Astfel, mesajele din aceasta erau modificate, ignorate sau completate după bunul plac al slujitorilor Bisericii. Swift spune că lăcomia, mândria și ambiția sunt viciile care au condus la această situație. Scopul lui este să deschidă ochii oamenilor pentru a cunoaște, înțelege și practica adevăratele mesaje ale religiei.