Cum alegem cărțile?

Share Button

Cărțile nu mai valorează cât o casă precum acum o sută de ani. Ele sunt numeroase și sunt ieftine. Nu pentru că ar fi nefolositoare, ci pentru că tipărirea lor sau imprimarea în format digital au o bază tehnologică dezvoltată, accesibilă. Atunci, pentru orice temă, orice problemă, orice disciplină de studiu etc. poți găsi o carte, un articol într-o revistă sau poți scrie chiar tu o carte despre ceva ce te pricepi să faci fără a fi scriitor de profesie.

libraryDiversitatea e bună, însă odată cu ea n-am dezvoltat și tehnicile necesare de a fi selectivi, de a alege ce avem nevoie, ce ne servește scopurilor. Din marea de informații, indiferent de forma sub care ajung la noi, nu am fost învățați să distingem ce este potrivit pentru noi.

Ce metode folosim ca să punem în slujba noastră cărțile și să nu le privim ca pe ceva inaccesibil pentru că nu avem timp să le citim sau pentru că nu avem bani să le cumpărăm pe toate pe care le dorim? Din atâtea alegeri, ajungem de multe ori să nu mai facem nici una fiind paralizați de infinitele posibilități. Care sunt criteriile după care să decidem ce e bun și necesar pentru noi, pentru drumul pe care ne dorim să mergem în viață?

  • Cum ne dorim să fie familia noastră?
  • Cum ne găsim partenerul de viață potrivit?
  • Cum ne purtăm cu prietenii noștri?
  • Cum ne creștem și educăm copiii?
  • Cum alegem o carieră care să ne împlinească?
  • Cum depășim stările de anxietate sau de deprimare?
  • Cum facem față suferinței, a noastră și a celor din jurul nostru?

Toți acești „cum?” ne arată că suntem mereu în căutarea metodelor care să ne conducă pas cu pas, urmând un drum planificat, ales conștient și responsabil, către ceea ce ne dorim.

Lectura și scrisul sunt două metode, printre multe altele, care ne pot fi sprijin în concretizarea gândurilor și în realizarea acțiunilor care să ne ducă spre succes.

Share Button