Psihoterapeuta Anne Floret ne propune în cartea „Cum să înlăturăm stările de teamă ale copiilor prin povești terapeutice” o metodă simplă, dar eficientă, de a-i învăța pe cei mici să creeze propriile lor povești.
Poveștile sunt narațiuni alcătuite cu ajutorul limbajului simbolic care au ca scop terapeutic acceptarea, integrarea, adaptarea psihicului omului la anumite situații, aplecarea asupra unor preocupări existențiale sau explorarea anumitor experiențe de viață pentru a ajunge la rezolvarea unor probleme sau vindecarea unor răni sufletești.
Metaforele din povești sunt necesare pentru că ele ne ajută să procesăm informațiile dincolo de nivelul conștiinței, unde sunt implicate atât emoții, cât și gânduri, atât experiențe trecute, cât și unele prezente, atât moșteniri inconștiente, cât și cunoștințe dobândite. Limbajul simbolic este parte a acelei comunicări indirecte care ne permite să ne contectăm securizant la propriile suferințe, traume, tristeți sau nelămuriri în timp ce împărtășim altora ceea ce simțim și gândim.
Inventarea poveștilor îi va ajuta pe cei mici (pornind de la vârsta de 2 ani) să alcătuiască narațiuni importante pentru ei, dar și pentru părinții și educatorii lor care au, astfel, o modalitate eficientă de a le fi alături atunci când au nevoie.
Tot ce aveți de făcut este să programați 10-15 minute într-o zi pe săptămână (informații despre importanța unei astfel de zile găsiți în articolul „Ziua Basmului”) când împreună cu copilul, într-un cadru liniștit, ferit de distrageri de orice fel, vă așezați confortabil la… povești. Îl încurajați pe cel mic să vă spună o poveste a lui despre ce dorește el. Mai jos aveți menționate câteva întrebări pentru a-i ghida pașii celui mic în a spune o poveste.
- Despre cine va fi povestea? Stabilirea clară a eroului.
- Ce-și dorește acest personaj cu adevărat, în adâncul inimii lui?
- De ce își dorește acel lucru (poate fi obiect, relație sau orice altceva) eroul? La ce îi va folosi dacă obține acel lucru.
- De unde vrei să plece personajul?
Întrebări care să susțină desfășurarea poveștii ar mai fi:
- Și ce va face acum…?
- Și, acum, ce crezi că s-ar putea întâmpla?
- Ce vrea eroul după părerea ta?
- Unde se va duce de aici?
Puneți orice întrebare care simțiți că l-ar ajuta, fără însă să-l forțați să răspundă. Dacă nu are răspuns la o întrebare, treceți mai departe, fie reformulați, fie puneți altă întrebare până se conturează un început, o intrigă și un final al poveștii.
Sfârșitul ideal e unul optimist, pozitiv. Dacă cel mic alege un final trist, nefericit, negativ, ajutați-l să găsească un final alternativ. Cum ar fi dacă…?
Poveștile nu trebuie să fie lungi și complicate. Dimpotrivă, e bine să fie simple, scurte și clare. Cu cât va crește cu atât ele vor deveni mai lungi și mai complexe de la sine.
Copilul va învăța repede cum să construiască o poveste. După câteva exersări ale tehnicii, cu siguranță veți pune din ce în ce mai puține întrebări ajutătoare până când veți ajunge să nu mai puneți aproape nici una.
Dacă prichindelul dorește, poate desena la sfârșit povestea pe hârtie (când va fi mai mare poate va dori să o scrie) sau poate va vrea să o puneți în scenă cu păpușile.
În cartea psihoterapeutei Anne Floret găsiți numeroase exemple de povestiri care îi pot ajuta pe copii să depășească multe temeri sau traume, dar o poveste creată de copil e mult mai eficientă și are mai multe valențe vindecătoare, de aceea faceți un obicei din organizarea unei Zile a Basmului (o dată pe săptămână) împreună cu copiii.