Un nou episod din seria „Hai-hui printre idei” îl public azi – 2 Aprilie – o zi cu două semnificații diferite, dar în același timp ciudat de legate între ele – este atât Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, cât și Ziua Internațională a Cărților pentru Copii și Tineret.
Începând din 1989, Ziua Internațională a Conștientizării Autismului aduce în atenția publicului larg problematica autismului. Vă recomand o carte interesantă despre istoria autismului scrisă de jurnalismul american Steve Silberman, apărută la editura Frontiera, intitulată „NeuroTriburi. Istoria uitată a autismului”. Cartea a primit în 2015 premiul „Samuel Johnson” pentru carte de non-ficțiune și a fost inclusă pe lista celor mai bune cărți de non-ficțiune de publicațiile The New York Times, The Economist și The Financial Times. Steve Silberman pune întrebări îndrăznețe și care dau de gândit: Este sau nu o epidemie autismul? Joacă vaccinurile vreun rol în declanșarea lui? Cât de benefice sunt terapiile care își propun înlăturarea oricărui simptom autist? Este autismul o dizabilitate sau doar un alt fel de normalitate? Facem parte cu toții dintr-o lume de neurotriburi? Alte titluri ce abordează tema autismului găsiți pe site-ul PsihoShop.ro.
Începând din 1967, în fiecare an, pe 2 Aprilie (data nașterii scriitorului Hans Christian Andersen) este și Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și Tineret. Cu această ocazie, e bine să ne reamintim cât de important este ca prichindeii și adolescenții să citească. Iată câteva articole pe care le-am scris pe această temă:
1. Metode de a-i împrieteni pe copii cu lectura
3. Un dulap, două dulapuri, trei dulapuri…
4. Cărțile, jucării esențiale pentru învățarea limbajului
5. Beneficiile lecturii cu voce tare pentru preșcolari
Cărți de colorat pentru adulți
Cărțile de colorat nu mai sunt apanajul copiilor. Cercetări recente arată că activitatea de a colora oferă adulților momente de relaxare, ajută la echilibrarea emoțională și la stimularea creativității. În videoul de mai jos sunt punctate câteva beneficii ale cărților de colorat pentru adulți:
În articolul „10 Therapeutic Benefits of Coloring Books For Adults” de pe site-ul www.color-meanings.com găsiți 10 motive pentru care ar trebui să aveți acasă o carte de colorat pentru adulți. Vă recomand cartea „Să ne împrietenim cu anxietatea. O carte de colorat liniștitoare”, de Sarah Rayner și Jules Miller.
Lista de lectură
Am reușit să termin în martie volumul doi din „Don Quijote” și am citit tot ce mi-am propus.
- Principele, de Niccolo Machiavelli
- Romeo și Julieta, de William Shakespeare
- Fabule, de Esop
- Armele secrete, de Julio Cortazar
- Cum să fii și una, și alta, de Ali Smith
- Sigmund Freud, de Ralph Steadman
În plus, în martie, am mai citit:
- Poftă de ciocolată, de Care Santos
- How to tell a story/Cum să spui o poveste, de Mark Twain
- Erotic poems/Poeme erotice, de E.E. Cummings
- Civilizația spectacolului, de Mario Vargas Llosa
În aprilie, planul e următorul:
- Trei comedii utopice, de Aristofan
- Profeții din Fiordul Veșniciei, de Kim Leine
- Ceaslovul satelor, de Serghei Esenin
- De l‘amour, de Stendhal
- O sută și una de nopți
- Scurta și minunata viață a lui Oscar Wao, de Junot Diaz
Cum se spune o poveste?
Închei „Hai-hui printre idei” de azi cu câteva idei din eseul lui Mark Twain – „Cum să spui o poveste” (1897). Eseul se referă la specificul povestirii umoristice americane și diferențele dintre ea și povestirea comică (engleză) și cea spirituală (franceză).
„Povestirea umoristică poate fi lungită oricât de mult, poate rătăci oricât poftești și nu duce nicăieri anume; în schimb, povestirea comică și cea spirituală trebuie să fie scurte și să se încheie cu o poantă. Povestirea umoristică bulbucește prelung, celelalte explodează.”
Povestirea umoristică (în varianta ei orală mai ales) are câteva caracteristici care o fac o mică operă de artă susține Twain – povestitorul nu lasă să se întrezărească prea ușor că e ceva distractiv în poveste, dimpotrivă are un ton grav; are un final neprevăzut, dar povestitorul încearcă să distragă atenția celor care-l ascultă de la poantă, spunând clenciul „într-o doară”; povestitorul deviază des de la tema principală a povestirii, părând mereu că a pierdut șirul, că nu mai știe ce are de zis, că s-a rătăcit printre detalii; povestitorul face pauze bine alese și de lungimea potrivită mai ales în momente culminante ale narațiunii.
„Să aduni laolaltă nepotriviri și absurdități, într-un mod rătăcitor și uneori fără nici un scop, și să pari inocent, inconștient de absurditatea lor, aceasta e temelia artei americane, dacă nu cumva mă înșel.”