Romanul fantastic și satiric „Călătoriile lui Gulliver”, de Jonathan Swift, a fost publicat în 1726, cu pseudonimul Lemuel Gulliver. Swift s-a născut în Irlanda, la Dublin. În 1695, capătă o umilă funcție ecleziastică într-un cătun din Irlanda – Kilroot. Aici va compune unele dintre cele mai interesante satire din literatura engleză, printre care „Povestea unui poloboc” (1704) în care ironizează aspecte din viața religioasă a Angliei. De altfel, Swift e considerat „inventatorul ironiei” în literatură și primul pamfletar de limbă engleză. Tot aici, a scris „The Battle of the Books” (1697) în care abordează disputa dintre antici și moderni. După 1699, se va implica în politică și va deveni gazetar politic. Se va alătura mai întâi partidului Whig, dar în 1710 va trece în tabăra Tory, fiind dezgustat de practicile nedrepte, corupția și rapacitatea celor de la putere (Whig). Multe dintre experiențele sale în această lume agitată se vor regăsi în „Călătoriile lui Gulliver”.
Natura umană este disecată cu bisturiul satirei în toate „Călătoriile lui Gulliver”. De multe ori „mi-am prins urechile” încercând să descifrez mesajele lui Swift, pentru că are un stil deosebit în a transmite mesajele cu metodele pamfletului, când spui ceva, dar de fapt vrei să spun exact inversul acelui lucru.
Mi-au plăcut atât de mult călătoriile lui Gulliver încât vreau să vă povestesc câte ceva despre ele, sper suficient ca să vă fac curioși și să citiți cartea.
Călătoria în Lilliput
Prima dintre călătoriile lui Gulliver este în Lilliput. Doctor pe un vas care e distrus în urma unei furtuni, Gulliver reușește să se salveze. Lilliput e țara unde toți oamenii sunt de statura unui deget. Dar orgoliul lor e cu mult mai mare. Ei sunt în război cu țara Blefuscu. Este portretizată și ironizată lupta dintre Franța și Anglia.
Swift, cu o ironie inteligentă, critică în societatea lilliputană ceea ce este admirabil în fapt și laudă sau scuză ceea ce este condamnabil.
„Atunci când aleg oameni pentru diferite slujbe, lilliputanii pun mai mult preț pe calitățile morale decât pe aptitudini deosebite (…). Ei socotesc că adevărul, dreptatea, cumpătarea și celelalte virtuți stau în puterea fiecăruia și că practicarea acestor virtuți, ajutată de experiență și de bune intenții, dă dreptul oricărui om să-și slujească țara, în afară de cazurile unde e nevoie de studii speciale. După părerea lor însă, lipsa virtuților morale este atât de departe de a fi compensată de o minte bine înzestrată, încât slujbele nu sunt niciodată încredințate unor mâini atât de periculoase ca cele ale oamenilor astfel înzestrați; după părerea lor, greșelile săvârșite din neștiință de către cei virtuoși nu au niciodată urmări atât de nefaste asupra binelui obștesc ca faptele unui om corupt, care se pricepe de minune să-și întrețină, să-și sporească și să-și apere metehnele.”
Critică corupția din societatea engleză și cumpărarea funcțiilor des practicată, lăudând filozofia lilliputanilor (oglindă pentru societatea engleză a vremii) care însă nu e pusă în practică.
În privința educației, lilliputanii cred că „părinții sunt ultimii cărora ar trebui să li se încredințeze educația copiilor lor și, de aceea, în fiecare oraș, ei au crescătorii de copii”. Mi-am amintit imediat de societatea lui Zamiatin din romanul „Noi” în care părinții aveau doar o funcție biologică, fără a avea vreun rol în viața copiilor lor, nefiind lăsați nici măcar să îi cunoască.
Micimea sufletească și judecata strâmbă a celor din Lilliput servesc ca oglindă pentru defectele societății omenești.
Călătoria în Brobdingnag
Gulliver pleacă din nou pe mare și ajunge pe tărâmul uriașilor. Adoptat de familia unui fermier, unde devine jucăria preferată a fetiței Glumdalclitch, protectoarea lui, însă și instrumentul de îmbogățire al tatălui acesteia, scapă de la o moarte sigură datorată epuizării prin cumpărarea lui de către Regina uriașilor. La curtea regală trece prin tot felul de peripeții, multe dintre ele prilejuind reflecții referitoare la clasele sociale, la modul în care societatea e construită inegal, nu toți au aceleași drepturi și obligații, la modul în care firea omenească se lasă pradă aparențelor, se lasă pradă plăcerilor, instinctelor.
Printr-o interesantă schimbare de roluri, Gulliver devine apărătorul societății engleze, iar monarhul uriaș devine un critic aspru al acesteia.
Călătoria în Laputa
Gulliver ajunge pe insula zburătoare Laputa și apoi pe tărâmul condus de monarhul de pe Laputa, numit Balnibarbi. În Laputa, toți sunt pasionați de muzică și matematică. Ei sunt dedicați meditației la problemele importante ale lumii (ironizarea a gânditorilor, filozofilor, scriitorilor) și au nevoie de servitori care să îi pocnească peste ochi și urechi pentru a se trezi la realitate. De asemenea, ei sunt pasionați de astronomie și studiază asiduu cerul și astrele. Printr-o ciudată potrivire profetică, Swift presupune existența a doi sateliți ai planetei Marte, descoperiți mulți ani după scrierea sa, în 1877 – Phobos și Deimos. În onoarea lui Swift, unul dintre craterele de pe Deimos se numește „craterul Swift”.
Tărâmul Balnibarbi este regatul monarhului de pe Laputa. Acolo Gulliver face o vizită la Academia proiectanților utopici, ocazie pentru autor să portretizeze în stilul caracteristic oamenii de știință. Mesajul lui? Să cercetăm ce ne e folos și ne poate face mai buni, nu lucruri utopice, care nu sunt decât lipsă de timp și energie.
La Academia proiectanților utopici, oamenii de știință fac experimente – extragerea razelor de soare din castraveți, transformarea excrementelor omenești în hrană, prefacerea gheții în praf de pușcă, construirea caselor începând cu acoperișul, identificarea culorilor prin miros ș.a. Lingviștii sunt preocupați să alcătuiască o limbă universală și să simplifice limba prin scurtarea cuvintelor. Matematicienii se gândesc intens cum să fabrice o mașină „cugetătoare”.
Exista acolo și o Școală de proiectanți politici:
„Nenorociții aștia propuneau fel de fel de planuri, potrivit cărora monarhii urmau să fie convinși să-și aleagă favoriții ținând seama de înțelepciunea, capacitatea și virtuțile lor; planuri pentru a-i învăța pe miniștri să aibă întotdeauna în vedere numai binele obștesc; pentru a răsplăti meritele, virtutea, precum și serviciile aduse țării; planuri pentru a-i deprinde pe principi să-și cunoască adevăratele lor interese, punându-le de acord cu interesele poporului lor; pentru a numi în diferite slujbe oameni capabili să le îndeplinească și multe alte asemenea himere, care nu i-au trecut niciodată prin minte vreunui om…”
De aici, Gulliver pleacă să viziteze insula vrăjitorilor – Glubbdubdrib, unde regele este specialist în necromanție. Aici are ocazia să vorbească cu duhurile anticilor și modernilor. Întâlnește duhurile marilor gânditori și conducători ai lumii și trage concluzii amare în legătură cu evoluția speciei omenești, căci dintre toate se remarcă corupția, minciunile, nedreptatea, frauda, înșelăciunea, lingușirea, asuprirea, adulterul, incestul, prostituția, otrăvirile, trădările. Mi s-au părut cele dure pagini din toată cartea la adresa firii omenești.
Apoi, Gulliver pleacă în împărăția Luggnagg, unde cunoaște o societate în care se nasc struldbrugi – nemuritorii. Acești struldbrugi se nasc cu o pată roșie pe frunte deasupra sprâncenei stângi, care își schimbă culoarea în timp, devine verde, apoi albastră și la bătrânețe neagră. Entuziasmat, Gulliver își închipuie cum ar profita de viață dacă ar fi nemuritor, însă află cu dezamăgire că nemurirea vine odată cu bătrânețea veșnică. Mi-am adus aminte de nemuritorii lui Borges din volumul de povestiri „Aleph” – scheletele prăfuite din găurile pământului.
Călătoria în țara Houyhnhnm
În țara Houyhnhnm, Gulliver întâlnește mai întâi niște animale ciudate – numite yahoo-i – un fel de maimuțe. Swift este cel care a inventat cuvântul yahoo. Acolo stăpânii, rasa superioară, erau caii – houyhnhnm-ii. Houyhnhnm-ii sunt imaginea ideală a unor ființe superioare, iar yahoo-i cea mai rea ființare posibilă pentru o întruchipare a oamenilor.
Aici, Gulliver descoperă un alt fel de a fi, de a trăi în liniște și armonie cu natura, de a folosi rațiunea pentru a-ți ghida viața – un fel de țară ideală. Însă, autorul ne pune în încurcătură – la întoarcea în Anglia, Gulliver nu se mai poate adapta la viața printre oameni, devine mizantropul perfect. Așadar, viața printre dobitoace raționale l-a fericit pentru a-l nenoroci în viața printre oameni. O concluzie amară, realistă, nedreaptă? Cum se poate ca rațiunea să te alieneze de lumea unor ființe care sunt raționale? Swift apelează din nou la oglinzi multiple, ne păcălește, ne întoarce mintea pe toate părțile și ne lasă pe noi să decidem cum dorim să fie lumea în care trăim. Căci, într-adevăr, liberul arbitru este cel care decide ce laturi ale noastre să le dezvoltăm – bunătatea, onestitatea, curajul și dreptatea sau răutatea, minciuna, teama și nedreptatea.
Rotiți oglinzile și potriviți-le pentru a vedea în ele nu măștile, ci esența sufletelor voastre.