15 cărți de 5 stele (ianuarie – iunie 2016)

Am citit până în iunie 45 de cărți, cu autori originari din 24 de țări. Dintre ele, 15 au primit cinci stele. Am încercat să diversific cât mai mult genurile din care citesc (să adaug în listă poezie, teatru, proză scurtă etc.) și, deși, romanul ocupă în continuare un loc important printre lecturile mele, am descoperit comori neprețuite și în alte genuri literare. Acest fapt mă face să perseverez în a mă autoeduca să strecor „în program” cât pot de des teatru, proză scurtă, poezie, eseuri, jurnale, cărți de știință etc.

Poezie

Poezie nu pot citi oricând, oriunde. Am nevoie de o anumită stare de spirit, de un anumit cadru de liniște, de o anume disponibilitate afectivă și de ceva timp „să rumeg” înțelesurile și semnificațiile versurilor. De aceea, cărțile de poezie le „gust” încet și pe perioade lungi. Anul acesta am reușit să termin trei volume de poezie – „Operele” lui Rimbaud, „Poemele erotice” ale lui E.E. Cummings și „Ceaslovul satelor”, de Esenin.

Am dat 5 stele colecției de poezii din „Ceaslovul satelor”, de Serghei Esenin. Volumul conține unele dintre cele mai bune poezii ale scriitorului scrise între anii 1913-1925. Sper să găsesc timp să vă povestesc pe îndelete despre ea, pentru că mi-a plăcut mult. Până atunci, transcriu aici trei strofe, din poezii diferite, asupra cărora am zăbovit:

„Nu mă mai frământă-acum
Spaima stelelor eterne.
Îndrăgii al clipei scrum
Și tăcerea ce s-așterne.
….
Ce bine e, toamna ce răzbate,
Să rătăcești pe câmpul părăsit,
Strângând de ducă spicele uitate
În sufletul tău – traistă de cerșit.
…
Învârtejite frunze se destramă,
Căzând, din apa iazului să bea,
Precum un stol de fluturi de aramă
Ce-n agonie zboară către-o stea.”

Teatru

Nu prea mă pasionează să citesc piese de teatru. Nici atunci când riscam să n-am ce scrie la teza de Limbă Engleză n-am citit piesele lui Shakespeare. N-am nici cea mai vagă idee despre motivele care stau la baza acestei… lipse de … cum să-i zic? … curiozitate? Cred că mă gândesc că e ca și cum m-aș apuca să citesc scenariul unui film în loc să văd pelicula. Dar iată că, odată cu proiectul meu de diversificare a lecturilor, am descoperit o plăcere aparte în a citi piese de teatru. „Romeo și Julieta” (văzută, desigur, pe scenă) n-o citisem nici măcar parțial, deși am avut-o lectură obligatorie în liceu. Și, iată, că am descoperit un text minunat scris (nu degeaba e Shakespeare cel mai vândut poet din toate timpurile – oare și cel mai citit?!), cu dialoguri bine întoarse din condei și o poveste în detalii pe care numai citind le-am observat. Povestea a devenit, pur și simplu, alta… pentru că, în sfârșit, eram eu regizorul cu toate „cheile” textului în mână.

O altă experiență interesantă mi-au oferit cele trei piese din volumul „Kathie și hipopotamul”, de Mario Vargas Llosa. Nu văzusem nici una pe scena vreunui teatru. Llosa scrie și un eseu în fața fiecărei piese pentru a explica tematica acesteia și resorturile motivaționale ale scrierii ei. Cele trei piese se referă la importanța imaginației în viața omului și la ceea ce suntem datorită puterii ei transformatoare și creatoare. Am scris despre acest volum în articolul „Mario Vargas Llosa: 10 motive să lucrezi în laboratorul experimental al imaginarului”.

Roman

Anul acesta am avut ocazia să împrumut mai multe romane scrise de H.G. Wells. Citesc SF, dar nu sunt un fan înrăit. Tot ce pot să spun e că acum sunt fan H.G. Wells.

„Insula doctorului Moreau” discută (în 1895) despre implicațiile etice ale experimentelor pe animale, despre valorile ce trebuie să stea la baza oricărei intervenții chirurgicale asupra animalelor și oamenilor, despre faptul că tehnologia care o ia înaintea evoluției psihice a omului îl pune pe acesta în situații de criză și îl fac să piardă frâiele propriei vieți, ajungând să se alieneze și să nu se mai recunoască nici pe sine, nici pe ceilalți. Un semnal de alarmă cât se poate de actual!

„Lumea eliberată” am început-o precaută. Nu auzisem nimic de ea înainte. Filă cu filă, am descoperit o minte fenomenală capabilă să anticipeze (cartea e scrisă în 1913) reacțiile indivizilor, schimbările economice și de climă etc. în cazul în care oamenii devin capabili să construiască o… bombă nucleară. Trebuie să recunosc că am citit cu gura căscată cum Wells prevede folosirea bombelor atomice în război, consecințele nefaste ale acesteia, prefacerile economice și politice după o lume devastată de războiul atomic, înființarea și organizarea unui Stat Mondial (istoria a vrut doar Uniunea Europeană) etc. Dar Wells nu descrie lucrurile doar la nivel de țări sau la nivel de idei, ci coboară în viața oamenilor obișnuiți și descrie modul în care aceștia sunt afectați fizic și psihic de evoluția tehnologică, de folosirea bombelor, de război, de schimbarea climei și distrugerea naturii, de prăbușirea economică etc. O carte de citit și recitit!

Despre „Omul invizibil” știam câte ceva, văzusem și ecranizarea. Dar, ca de obicei, cartea a întrecut filmul prin finețea observațiilor psihologice, prin aprofundarea stărilor personajelor, prin bogăția imaginilor și trebuie să recunosc că, deși adesea descriind situații tragice, autorul o face cu un crud umor și cu o ironie tăioasă care sunt întru totul originale și de neredat în vreo ecranizare. Puterea cunoașterii este o armă cu multe tăișuri și nu doar cel care o deține se poate tăia, ci toți cei care iau contact cu ea.

Anul trecut am citit de scriitorul nigerian Chinua Achebe volumul „O lume se destramă”. Mi-a plăcut mult, i-am dat însă doar 4 stele din același motiv pentru care am dat cărții „Săgeata lui Dumnezeu” 5 stele. În ambele romane, autorul abordează tema ocupației Nigeriei de către britanici, însă primul e axat dureros de mult (și din cauza asta l-am simțit eu „dezaxat”) pe ceea ce au trăit băștinașii la venirea cuceritorilor. Al doilea roman e mult mai echilibrat, descriind ambele perspective. Aflăm despre modul în care băștinașii trăiesc colonizarea, cum se adaptează sau nu, cum își modifică sau nu viața de familie și cea socială în funcție de noile „reguli” impuse de cuceritor, dar descoperim și modul în care britanicii veniți acolo percep viața, credințele și tradițiile nigerienilor, ce gândesc și cum se raportează la ele, ce îndoieli și ce certitudini au, cum se pricep sau nu să relaționeze cu băștinașii.

Am mai dat 5 stele romanului „Profeții din Fiordul Veșniciei”, de Kim Leine. Scriitorul urmărește destinul unui tânăr care devine preot, nu din vocație, ci din necesitate, și care ajunge să predice Cuvântul Domnului în teritoriile izolate, cu o climă ucigătoare și greu de suportat pentru om, din Groenlanda. Lupta personajului principal de a se găsi pe sine, de a-i înțelege pe ceilalți, de a se adapta condițiilor aprige de viață din Groenlanda și de a da un sens vieții sale, dar și modul în care autorul descrie atât viața băștinașilor și obiceiurile lor, cât și peisajul revoltător de măreț și de impresionant din acele zone, împreună cu clima neomenească și aproape imposibil de imaginat, toate alcătuiesc un tablou pe care Leine îl creionează cu detalii ce biciuiesc sufletul și lasă urme pentru mult timp. E o carte ca o lecție de viață dură, dar utilă, utilă până la lacrimi și până la sânge.

Literatură pentru copii

Dintre cărțile citite cu fiica mea, cea care mi-a plăcut până acum cel mai mult a fost „Nepotul magicianului”, de C.S. Lewis. Mi-a plăcut scriitura lină, melodioasă, calmă, așezată, cu accente interesante de suspans și umor. Mi-a plăcut povestea cu detaliile inspirate din creația biblică a lumii și cu compasiunea deosebită pentru suferință. Mi-a plăcut cum a ales Lewis să transmită valorile prieteniei, iubirii între semeni, familiei, aprecierii naturii și animalelor. Mi-a plăcut și modul în care critică subtil nerespectarea acestora în societatea contemporană lui. Am simțit în carte un echilibru între acțiune și dialog, între poveste și descrierea personajelor, între relațiile dintre personaje și evoluția poveștii.

Proza scurtă

Am momente în care proza scurtă mi se pare „neterminată”, deși e adesea bine scrisă și nu-mi displace chiar așa mult faptul că am libertatea să-mi imaginez singură „piesele de puzzle”-lipsă. Nu vorbesc de fabule în proză sau basme, ci de povestiri adunate de diverși autori într-un volum. Rar am simțit că povestirile sunt „rotunde”, că deși am privit prin ochean la o părticică dintr-o imagine de ansamblu, atât era de știut, atât era de scris, atât era de spus, atât era de citit. Julio Cortazar s-a dovedit cel care s-a apropiat cel mai mult de acest sentiment, de aceea i-am dat 5 stele pentru „Armele secrete”.

Am dat 5 stele și „Fabulelor lui Esop”. Nu se știe aproape nimic despre Esop. E și el un fel de Homer. Se bănuiește că a fost un sclav scriitor în secolul VI î.Hr. Nu s-au păstrat manuscrise din acea perioadă. Ce citim azi ca fiind fabulele lui Esop este o colecție de „Fabule” publicată de Demetrios din Falera în secolul IV î.Hr. Ele foloseau învățăceilor la școala din acea vreme la disciplina de Retorică. Ei discutau pe marginea lor – semnificații, mesaje, simboluri etc. și învățau astfel să dezbată în public diverse teme. Și, da, în primele lor variante, fabulele au fost elaborate în proză, o creație literară rară în perioada respectivă, când aproape toate scrierile erau în versuri.

O poveste SF care s-a păstrat într-un manuscris japonez din secolele IX-X d.Hr. este una dintre primele care conțin elemente extraterestre. Este vorba despre „Taketori Monogatari – Povestea tăietorului de bambus – Princess Splendor: the wood-cutter’s daughter” și am scris despre ea în articolul „O poveste SF din Evul Mediu”.

Non-ficțiune

„Principele” lui Machiavelli este mult mai mult decât o carte pentru politicieni versați. Este o carte despre anumite principii de viață, valabile pentru om de când lumea, dar care doar cei puternici și cu voință de fier le pot aplica pentru a dobândi ce au nevoie sau își doresc. Ca în război, putem avea mijloacele, dar să nu avem puterea și înțelepciunea să le folosim și putem să nu avem resursele, dar să avem răbdarea, perseverența și voința de a le dobândi pentru a învinge. Am scris despre carte în articolul „Principii de viață… machiavelice”.

„Incognito. Viețile secrete ale creierului”, de David Eagleman, este o carte ce nu trebuie ratată de oricine interesat de cum funcționează creierul uman. Autorul dezvăluie cititorilor, pe înțelesul tuturor, ce a descoperit omul despre această mașinărie fascinantă care ne-a adus azi pe o treaptă de evoluție net superioară față de alte forme de viață. Am scris despre carte în articolul „Viețile secrete ale creierului”.

Mario Vargas Llosa apare în topul meu de 5 stele pentru a doua oară cu cartea „Civilizația spectacolului” pe care am devorat-o în vreo două zile. E o analiză a ceea ce înseamnă cultură, ce a însemnat și ce mai înseamnă azi, cum s-a transformat acest concept care reflectă în esență un stil de viață sub influența noilor evoluții tehnologice. E o analiză a modului în care s-a transformat comportamentul omului contemporan fără însă ca această schimbare să fie însoțită de noi valori sănătoase care să susțină o viață plină de sens și înțelesuri. Ce lăsăm moștenire pare a fi doar „lumea virtuală”, a oricărei posibilități, a căutărilor continue prin clickuri nesfârșite, fără a avea vreun scop, vreo rațiune clară de a fi sau de a avea, fără un drum de urmat, fără o călătorie spre o destinație, doar ore goale de conținut către un final căruia nu-i mai acordăm nici o semnificație. Totul e un spectacol de circ în care râdem de propriile noastre fețe de clovni reflectate în oglindă. Noi jucăm în acest spectacol rupți de realitate, despărțiți de ceilalți actori și incapabili să ne dăm jos măștile.

Iată, pe scurt, lista mea de 5 stele la mijloc de an:

Poezie

1 Ceaslovul satelor (1913-1925), de Serghei Esenin (Rusia)

Teatru

2 Romeo și Julieta (1597), de William Shakespeare (Marea Britanie)

3 Kathie și hipopotamul (1981-Domnișoara din Tacna/1983-Kathie și hipopotamul/1985-Chunga), de Mario Vargas Llosa (Peru)

Roman

4 Insula doctorului Moreau (1896), de H.G. Wells (Marea Britanie)

5 Omul invizibil (1897), de H.G. Wells (Marea Britanie)

6 Lumea eliberată (1914), de H.G. Wells (Marea Britanie)

7 Săgeata lui Dumnezeu (1964), de Chinua Achebe (Nigeria)

8 Profeții din Fiordul Veșniciei (2012), de Kim Leine (n. Norvegia, o./r. Danemarca)

Literatură pentru copii

9 Nepotul magicianului (1955), de C.S. Lewis (Irlanda)

Proză scurtă

10 Fabule (sec. VI î.Hr.), de Esop (Grecia)

11 Taketori Monogatari – Povestea tăietorului de bambus – Princess Splendor: the wood-cutter’s daughter (sec. IX-X d.Hr.), Autor anonim (Japonia)

12 Armele secrete (1959), de Julio Cortazar (n. Belgia, o. Argentina, r. Franța)

Non-ficțiune

13 Principele (s. 1513, p. 1532), de Niccolo Machiavelli (Italia)

14 Incognito. Viețile secrete ale creierului (2011), de David Eagleman (SUA)

15 Civilizația spectacolului (2012), de Mario Vargas Llosa (Peru)

În „Cartea de vizită” găsiți toate cele 45 de cărți citite anul acesta.